Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va însemna automat mai mult control asupra granițelor națioanle ale țării, însă May a sugerat că libera circulație ar putea să fie exinsă pentru o perioadă de timp.
”Voi aţi utilizat expresia ‘perioadă de tranziţie, dar eu am folosit expresia ‘perioadă de implementare. După ce obţinem un acord şi stabilim care va fi relaţia noastră în viitor, va exista necesitatea unei perioade în care întreprinderile şi agenţiile guvernamentale să-şi adapteze sistemele şi să meargă înainte, în funcţie de natura acordului – dar va exista o perioadă de implementare a acordului”, a declarat May în timpul primei sale vizite în Arabia Saudită.
Totuşi, premierul a insistat că va continua să aibă control asupra politicii de imigraţie în această perioadă de implementare a acordului de Brexit.
”Este crucial pentru publicul britanic… să se asigure că noi avem control asupra graniţelor noastre şi imigraţiei. Exacta asta vom face când ieşim din Uniunea Europeană”.
De asemenea, aceasta a răspuns faţă de declaraţiile preşedintelui Consiliului European, care a spus că Marea Britanie nu poate negocia un nou acord comerical cu ţări membre înainte de finalizarea acordului de Brexit.
”Sunt sigură că este corect ca toată lumea să ştie, până în momentul în care părăsim blocul comunitar, care vor fi angajamentele viitoare, relaţia noastră şi parteneriatul nostru viitor cu Uniunea Europeană”, a precizat May. Marea Britanie a declanşat în urmă cu exact o săptămână procedura formală de retragere din UE.
SUMAR
- Planul UE privind negocierile cu Marea Britanie pentru ieșirea țării din blocul comunitar
- Ce își doresc statele membre UE în timpul negocierilor. Care este poziția României
- Migranții UE din Marea Britanie, printre care și românii care muncesc în Regat, „își vor păstra beneficiile sociale”
- Negocierile Brexit | Ce urmează să se întâmple în următoarea perioadă