Întâmplarea a avut loc săptămâna trecută, în cabina unei importante televiziuni din România, unde Costel a fost invitat să ia parte la o emisiune. Înainte să intre în direct, Busuioc şi-a lăsat haina groasă în culise. Mare greşeală, mai ales că interpretul nu a avut grijă să-şi golească buzunarele înainte. “Costel a rămas un om simplu.

A fost sfătuit să spună că şi-a pierdut portmoneul

Nu s-ar fi gândit niciodată că poate să fie furat în sediul unei televiziuni”, ne-a declarat un martor la eveniment. După ce a ieşit din platou, Busuioc a constatat că buzunarele îi fuseseră, practic, golite de tot ce avea de valoare: un portmoneu cu bani, paşaportul, cardul de credit şi cel de identitate. S-a uitat descumpănit în jur şi a început să vocifereze, însă a fost rapid calmat de agentul său. “Iniţial s-a pus problema să vină poliţia, pentru a se afla cine e hoţul, însă agentul lui Costel l-a determinat să renunţe la acest lucru. I-a explicat că nu e bine să facă ţigănie pentru că riscă să nu mai fie invitat niciodată acolo şi că cea mai bună variantă e să declare că l-a pierdut sau l-a uitat în altă parte”, ne-a mai povestit martorul.

A păţit-o şi în Spania

“Pavarotti din Carpaţi” a mai avut o experienţă de acest gen cu câteva luni în urmă. Atunci, Costel Busuioc a fost atacat în plină stradă, de câţiva români, în Spania. Aceştia nu l-au crezut pe artist că nu are bani şi l-au pus să se dezbrace la piele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.