Un cal a fost salvat de pompierii din Neamț, după ce a rămas suspendat pe o punte care s-a rupt. În orice moment, animalul putea să cadă în albia pârâului, spre groaza stăpânului care a sunat la 112. Militarii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț au reușit să-l ridice cu ajutorul unui buldoexcavator.
Alerta s-a dat, duminică, în satul Boboiești, comuna Pipirig din Neamț. Un localnic a sunat disperat să ceară ajutor. Calul său a rămas suspendat pe o punte șubredă care s-a rupt sub greutate acestuia. Animalul putea să cadă de la câțiva metri înălțime în albia pârâului din loclaitate, informează ziarulceahlaul.ro.
La fața locului au ajuns patru pompieri militari cu o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț și doi pompieri voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Pipirig.
„S-a intervenit pentru salvarea calului cu ajutorul a trei chingi și un buldoexcavator“, a declarat sublocotenentul Adrian Gheorghe Rotaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, pentru sursa citată.
După aproape o oră, calul a fost salvat de pompieri cu ajutorul excavatorului.
Cu un utilaj asemănător, a fost salvată și o vacă în Băicoi, care a căzut într-un canal colector.
sursă foto: ziarulceahlaul.ro