Pe de altă parte, românii susțin că au fost dați afară din Italia, unii chiar sfătuiți de Ambasada României la Roma să revin în țară “cu orice preț”.

Înainte ca Ungaria să închidă granițele pentru cei care vin din “zonele roșii”, am vrut să aflăm pentru ce sumă sau în ce condiții, românii care vin din străinătate ar fi dispuși să ia la ocazie un conațional de-ai lor venit din Italia.

Așa că joi dimineață, la prima oră, am pornit spre prima benzinărie din Ungaria, unde am abordat mai mulți români, pe care i-am rugat să ne ajute, cu orice preț, să trecem granița în România fără a fi băgați în carantină.

Un pas înainte doi înapoi

Primul român abordat a fost un șofer de TIR cu numere de București, care părea că și-a încheiat pauză și se pregătea să plece spre țară. Cu camera ascunsă pornită, vine și întrebarea-capcană: “Vin din Italia, sunt sănătos, dar trebuie să ajung acasă la o înmormântare. Mă ajutați să ajung în România, vă rog? Plătesc oricât!”.

Bărbatul, vizibil panicat de propunere, face doi pași înapoi și după o pauză de câteva secunde răspunde clar și răspicat: “Nici prin cap nu-mi trece să-mi fac belele. Îmi pare rău!”.

Ad placeholder
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
Recomandări
Patronii cluburilor din Costinesti au pus imnul ca protest când s-a dat stingerea la ora 23.00: „Nu noi, Guvernul va închide”
 

Nu e chip să riște, chiar și pentru bani buni.

Nu merită nici un ban de pe lume riscul să-ți îmbolnăvești familia sau să intri în belele legale.

Șofer de TIR:

Câteva minute mai târziu, în aceeași benzinărie trage la pompă un autoturism cu numere de Bacău. Aceeași întrebare, un răspuns și mai scurt, aproape din mers: “Îmi pare rău. Nu luăm oameni la ocazie”, după care mașina demarează în trombă.

Nicio șansă

Timpul trece și în benzinărie opresc din ce în ce mai puține mașini cu numere de România. Toată lumea vrea să ajungă acasă cât mai repede și să treacă de formalitățile vamale, care au fost destul de haotice în ultimele zile.

În următoarele ore, rând pe rând, oamenii refuză mai mult sau mai puțin politicos să “ajute” un român aflat la ananghie. Toți răsuflă ușurați când află că e doar un reportaj cu camera ascunsă și spun că n-ar risca să facă așa ceva pentru nimic în lume.

Ad placeholder
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
Recomandări
Primul studiu despre învățământul online obligatoriu face praf stategia guvernului pentru începerea școlii: „Cum să faci lecții de pe un telefon cu butoane?”
 

E clar. Panica i-a învățat pe români să fie mai vigilenți sau poate mai individualiști. Ce e sigur e că dacă spui cuiva, în aceste zile, că vii din Italia, garantat vei fi tratat ca un ciumat și imediat pus la zid, lăsat singur și îndemnat să te cauți cât mai repede.

Ce riscă cei care mint

Toți cei care intră în România din “zone roșii sau galbene” trebuie să completeze o declarație în care să spună dacă au fost în zone afectate de coronavirus, dacă au intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19, dacă au fost spitalizați în ultimele trei săptămâni sau au febră și tușesc. Cei care mint în declarație riscă pedepse penale, de la amendă până la închisoare.

După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
PARTENERI - GSP.RO
După Mario Iorgulescu, altă „beizadea” prinsă drogată la volan: „Consum pozitiv la cocaină”
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Cine a apărut la mormântul lui Emi Pian. Oamenilor nu le-a venit să creadă ce văd
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI