Căutat: un liberal rău. Premierul Canadei, Mark Carney, arată cum să fii moderat în fond și populist în formă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Sheesh”, „Hristoase”, „Oof!” și „Mate.” Aceasta este o listă neexhaustivă a lucrurilor pe care le mormăi în timp ce citesc discursurile lui Mark Carney. „Americanii vor resursele noastre, apa noastră, pământul nostru, țara noastră”, a spus la un moment dat premierul canadian. (Nu „Donald Trump”, observați, ci „americanii”.) Adversarul său ar „îngenunchea în fața” președintelui SUA – Carney trebuie să știe cât de încărcată este această imagine – și „ar lăsa lumea să ardă”. Când au apărut zvonuri că fostul bancher central ar renunța la obligațiunile americane ca tactică de presiune, negarea nu a fost rapidă.
opinie de Janan Ganesh
Carney a răspuns la o întrebare care mă frământa de ani de zile. Este posibil să fii liberal în esență și populist în stil? Poți folosi metode trumpiste pentru a promova un program sensibil și astfel să întorci demagogia împotriva ei însăși? Până acum, au existat exemple parțiale. Unul este Emmanuel Macron, care a propus să facă lucruri de neimaginat celor care refuză vaccinul și a dat-o atât de rău Marinei Le Pen în dezbaterile televizate, încât unii l-au considerat nepoliticos. Un altul este John Fetterman, senatorul din Pennsylvania, un om impunător și cu un limbaj colorat, dar simpatic. („Nu arăt ca un politician tipic. Nici măcar nu arăt ca o persoană tipică.”) Dar Carney este prima dovadă reală a conceptului.
Nu doar buna guvernare va salva liberalismul. Țările cu creștere rapidă votează populist. Țările stagnante votează populist. Țările inegale votează populist. Țările egalitare votează populist. Imigrația contează foarte mult, desigur, dar Australia, care are un număr foarte mare de imigranți, este mai puțin înclinată spre populism decât Polonia, unde procentul de persoane născute în străinătate este scăzut. Nu, și stilul contează. Ne place sau nu – mie nu-mi place –, încălcarea normelor de decență și civilitate transmite putere multor alegători. De asemenea, „inundă zona”, ceea ce în limbajul Maga înseamnă că îi destabilizează pe adversari. Într-o epocă a distragerii nelimitate, controversele acaparează știrile.
Următoarea generație de liberali câștigători se va comporta mai mult ca Carney decât ca conciliatorii de tipul Clinton-Blair. Dacă el este un indiciu al viitorului, trecutul moribund se clatină sub forma lui Gavin Newsom, guvernatorul Californiei, al cărui nou podcast încearcă să vină în întâmpinarea adversarilor, să „dezbată fără a denigra”. Rezultatul? Invitați precum Steve Bannon propagandează și induc în eroare, în timp ce gazda vorbește despre un teren comun iluzoriu. Chiar și ascultătorii care îl plac pe Newsom sunt lăsați să se întrebe dacă se poate conta vreodată pe el într-un moment critic. Și asta este esența.
Pentru mulți alegători, linia de demarcație importantă nu este stânga versus dreapta, sau chiar competența versus haosul, ci mai degrabă puterea versus slăbiciunea. „Condu-ne, tăticule!”, a strigat o femeie la un miting al lui Carney. O generație de bărbați pierduți spune același lucru, fără ironie. (Motivul pentru care aderarea la mișcarea woke a fost un dezastru pentru liberali nu a fost că alegătorii se preocupă de gen sau rasă în sine, ci că a ridicat o îndoială mai largă: cui îi vei sta în față?) Peste ani, istoricii se vor întreba cum au pierdut liberalii orice reputație de machismo în fața excentricilor răsfățați din Silicon Valley și a unui vicepreședinte american care dă impresia că deține o sabie laser. Desigur, cel mai rău lucru pe care l-ar putea face moderații este să inventeze o beligeranță care nu le este naturală. JB Pritzker, afabilul guvernator al Illinoisului, care nu vrea ca republicanii să aibă „un moment de pace”, comite această greșeală chiar în acest moment.
Carney este diferit. El nu s-a bucurat de o afecțiune universală în timpul mandatului său la Banca Angliei. Duritatea lui este reală, și de aceea funcționează. Prin „tactici populiste” nu mă refer la faptul că liberalii ar trebui să joace rapid și liber cu constituția. Este vorba despre ferocitate în luptă, nu despre testarea regulilor jocului. Dar fără această ferocitate nu există supraviețuire. Doar pentru că liberalismul are un conținut moderat nu înseamnă că trebuie să aibă și un stil moderat. Sau că își poate permite să fie moderat. De fapt, bănuiesc că Carney este o versiune foarte blândă a ceea ce urmează să vină. Este el acel lucru atât de greu de definit: un demagog centrist? Nu chiar. Dar el oferă o regulă generală pentru o mișcare asediată. Când ei coboară, noi îi lovim în cap.
