FOTO/ Analiza psihologului Libertatea. Ce mesaje au transmis gesturile lui Donald Trump și Kim Jong-un la summitul istoric

Comentează

Din punct de vedere psihologic, summit-ul dintre Donald Trump și Kim Jong-un a fost un succes. Cei doi şefi de stat au făcut un pas major către o pace aşteptată de zeci de ani în peninsula coreană. Având în vedere că a fost prima oară când s-au întâlnit, interacţiunea dintre cei doi a fost una de tatonare şi cunoaştere reciprocă. Au existat momente când s-au privit în ochi şi momente în care s-au evitat cu privirea.

Fotoreporterii prezenți la momentul istoric au imortalizat toate gesturile făcute de Donald Trump și Kim Jonh-un. Au făcut multe fotografii care arată ce fel de mesaje au surprins la cei doi lideri:

Întâlnirea și prima strângere de mână

Arhiva foto

Este o imagine care surprinde chiar prima interacţiune directă între cei doi. Cu alte cuvinte, a fost primul moment al interacţiunii. Mersul hotărât cu spatele drept , privirea înainte şi mâna orientată către partenerul de întâlnire arată, ca şi întreg summit-ul,  o deschidere către apropiere şi cooperare. Deşi este o fotografie de protocol ea poate fi folosită pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări cu viziuni atât de diferite.

Arhiva foto

Este o fotografie tipica de protocol. Privirea în ochii celuilalt, poziţie dreaptă a corpului, cei doi strângându-şi mâinile. Protocolul presupune ca cei doi lideri să şi zâmbească. Kim face eforturi însă Trump adoptă o expresie a feţei serioasă.

intalnire sua - coreea de nord

Este prima oară în istorie când un lider la lumii libere încrucisează privirea în mod direct cu un şef de stat nord-corean. Au făcut eforturi de a fi zâmbitori şi prietenoşi în încercarea de a se cunoaşte unul pe altul atât personal cât şi cu privire la ideile sau pretenţiile politice.

Arhiva foto

Donald Trump atinge la rândul său antebraţul lui Kim în zona cotului. Este un gest care denotă prietenie. Această atingere suplimentară este percepută ca o disponibilitate de a da o mână de ajutor.

După prima strângere de mână, înaintea primei discuții oficiale

Kim Jong-un i-a scris lui Trump pentru a-i propune o nouă întâlnire

Donald Trump face un gest cu mâna prin care îi arată lui Kim calea de urmat....atât la propriu cât şi la figurat. Este un gest specific preşedintelui american care tinde să preia iniţiativa unei interacţiuni indiferent cu ce şef de stat se întâlneşte.

Arhiva foto

Kim atinge usor cu palma deschisă braţul lui Trump în zoma cotului. Este peceput ca un gest prietenos. Acea zonă a corpului este una care, spun protocoalele politice, poate fi atinsă de partenerii de negocieri  ca semn amical. E ca şi cum ai arăta că esti dispus să oferi o mână de ajutor celuilalt.

La masa discuțiilor. A doua strângere de mână

Arhiva foto
Arhiva foto

Poziţionarea celor doi lideri a fost la distanţă mare unul de altul. Pentru a îşi strânge mâinile au trebuit să facâ eforturi să se întindă unul spre celălalt. Este ca în cazul femeilor care se pupă de la distanţă fără a se apropia una de alta. E un gest care arată că cei doi sunt dispuşi să facă eforturi de apropiere deşi nu le vine natural.

Arhiva foto

Maniera de poziţionare a mâinilor, înaine de strângere este una care Trump așteaptă cu palma deschisă mâna lui Kim. E ca şi cum ar trnasmite „Suntem dispuşi să te primim şi să te acceptăm”. Este un gest de acceptare.

Plimbarea în jurul hotelului

Arhiva foto

Ceea ce iese în evidenţă în atitudinea celor doi şefi de stat în această fotografie este orientarea privirii. Este ceea ce în psihologie se numeşte Privire Evitantă. Deşi cei doi lideri merg umăr la umăr în aceeaşi direcţie, privirea ambilor este către exterior şi nu către partenerul de discuţii. Este un semn nu este tocmai o plăcere personală să fie unul în prezenţa celuilalt dar o fac din compromis. Cu alte cuvinte, s-au comportat ca nişte oameni cu un interes comun. Denuclearizarea este, la drept vorbind, un interes al întregii planete.

Arhiva foto

Cei doi au avut şi discuţii amicale  nu doar pe teme politice. Expresiile de pe figurile celor doi şefi de stat cu zâmbete largi  duc cu mintea la încercări de sparge gheaţa comunicării şi la o tentativă de small-talk menită să detensioneze interacţiunea.

Arhiva foto

Cei doi şefi de stat au făcut multe fotografii prin care să imortalizeze momentul unic în istorie în care un preşedinte american în funcţie se întâlneşte cu un lider nord-corean. De remarcat este ţinuta lui Kim, fără cravată, închis până la ultimul nasture. Este un indicator al faptului că a rămas la convingerile sale şi nu a preluat protocolul vestimentar international în care cravata e obligatorie.

Concluziile întâlnirii. Semnarea documentului istoric

epa06801600 US President Donald J. Trump (R) looks on as North Korean Chairmain Kim Jong-un (L) speaks during a document signing ceremony during their historic DPRK-US summit, at the Capella Hotel on Sentosa Island, Singapore, 12 June 2018. The summit marks the first meeting between an incumbent US President and a North Korean leader. EPA-EFE/KEVIN LIM / THE STRAITS TIMES / SPH EDITORIAL USE ONLY EDITORIAL USE ONLY

Este o fotografie care a fost parcă făcută să evidenţieze distanţa ideologică, socială şi culturală dintre ţările celor doi lideri. Buchetul de flori care se întinde pe lateral pare că nu se mai termină şi devine un simbol al delimitării a două sisteme de convingere. Nici aici privirea celor doi nu este orientată către partenerul de discuţie. Chiar dacă fotografia este una de protocol, este menită să genereze mai mult un sentiment de distanţă decât de apropiere. Zâmbetul lui Donald Trump este unul de complezenţă iar figura lui Kim este una inexpresivă. De remarcat este poziţia mâinilor celor doi lideri. Ambii au mâinile împreunate cu degetele intercalate. Este o poziţie defensivă şi arată satornicia către propriile convingeri. E ca şi cum ai vrea să protejezi propiul mod de percepe realitatea şi ti-ai încuia convingerile. Palmele deschise ar fi reprezentat flexibilitate şi  dispoziţie mai mare de a lua în considerare ideile celuilalt.  Cu toate acestea însuşi faptul că s-au întâlnit reprezintă un prim pas către flexibilitate. Cei doi par în această fotografie ca doi adolescenţi care au iesit la o prima întâlnire: nu se plac în mod special dar totuşi vor să afle mai multe unul despre altul .

Arhiva foto

Este o fotografie de protocol. Cei doi respectă regulile de protocol de a privi către camerele de filmat. Acest lucru este convenabil pentru că privirea unul în ochii celuilalt, menţinută mult timp, nu a fost confortabilă pe parcursul întregului summit.

Arhiva foto

Se observă pe figurile celor doi lideri intenţia de a zâmbi. Lui Donald Ttump îi iese mai putin. Zâmbetul său este unul de protocol. Preşedintele american a zâmbit autentic doar atunci când a făcut mici glume pe seama greutăţii  sale şi a partenerului său de discuții.

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Centrala Nucleară de la Cernavodă
16:51
Apele Române iau măsuri de urgență la Cernavodă: Dunărea a ajuns la minime istorice, iar centrala nucleară este la doar 3 centimetri de limita de siguranță
Elena Mateescu (1)
14:03
Cine este Elena Mateescu, șefa ANM de aproape 10 ani. Câștigă peste 22.000 de lei pe lună și are două apartamente
MONDEN
Andreea Popescu si Dan Alexa
15:21
Andreea Popescu, adevărul despre infidelitatea față de fostul soț. „Nu s-ar fi întâmplat dacă eu eram bine în căsnicie”
Anisia Gafton si Serghei
14:08
Anisia Gafton se pregătește să nască. Ce a decis în legătură cu numele bebelușului. „Mai e o chestiune de câteva zile”
POLITIC
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
15:14
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan
10:52
Sorin Grindeanu, replică lui Ilie Bolojan: „Lipsurile cu care se confruntă românii nu dispar pentru că alegeți să le tratați cu ironie”
Ultimele știri
17:46
Două tornade au măturat un oraș din Sicilia. Zeci de oameni au ajuns la spital, case și mașini distruse
17:37
A cumpărat un bilet la loto în timp ce își făcea cumpărăturile, apoi a uitat de el. A doua zi, a avut parte de o surpriză: „Nu realizez ce s-a întâmplat”
17:19
Donald Trump este criticat puternic atât de democrați, cât și de republicani pentru acordul cu Vladimir Putin: „Trădează America și securitatea națională”
16:57
Premieră în medicina românească: A fost administrat primul tratament care încetinește boala Alzheimer, la Spitalul Județean Cluj
TRENDING
Reportaj
10:00
Brașov 2026: „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică”, sloganul scris mare pe clădirea Uzinei Tractorul, pe care nimeni nu l-a șters de peste 70 de ani
12:30
„Sutien de lux cu prețul de peste 1.000 de lei” la ANM: Diana Buzoianu denunță cumpărături de peste 300.000 de lei din bani publici. Ce spune Elena Mateescu
08:36
Pensii indexate prudent și ordine în finanțele publice: ce a scris Luca Niculescu, la primele ore ale dimineții, pe Facebook
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Un colț de lectură amenajat pe pervazul unei ferestre albe din PVC, decorat cu o pătură tricotată, perne decorative, o carte deschisă și o plantă în ghiveci
16:40
Greșelile de amenajare care îți învechesc locuința și soluțiile ieftine care îi cresc valoarea. De ce tot mai mulți proprietari renunță la tâmplăria PVC
Doctor folosind tableta cu afișaj medical, telemedicină și diagnosticare AI.
15:04
Ce analize medicale trebuie să faci după 40, 50 și 60 de ani. Lista completă pe vârste
O mașină pe care scrie Gendarmerie oprită pe marginea drumului lângă o platformă de tractare pe care se află o mașină neagră
14:48
Șoferul de Porsche prins cu 312 km/h de radarul poliției din Franța ar putea scăpa de amendă și pedeapsă. Ce chichiță tehnică a găsit
testoasa Jonathan, cel mai batrân animal din lume, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții pe insula Sfânta Elena, un teritoriu britanic de peste mări situat în Oceanul Atlantic de Sud, în incinta Plantation House – reședința guvernatorului insulei Sfânta Elena
13:47
O broască țestoasă de 194 de ani ar putea deține secretul tinereții veșnice
Dafin, cimbru și mărar
13:22
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Câtă apă se pune la orez
11:09
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Ce condimente se pun la murături
9 oct.
Ce condimente se pun la murături
Cum menții masa musculară după 40 de ani
16 sept.
Cum îți menții masa musculară după 40 de ani. Ghid simplu de alimentație și antrenament
Murături asortate la borcan
9 oct.
Cum se fac murăturile asortate pentru iarnă? Rețetă simplă și gustoasă
ANSVSA a semnat șase certificate sanitar-veterinare cu Libia pentru exportul de animale vii, carne de pasăre și pește. Foto: Getty Images
13:12
România va exporta din nou carne către Libia. ANSVSA a semnat 6 certificate sanitar-veterinare
podul pietonal Lugoj
Analiză
13:16
Pod pietonal inaugurat cu alai de fruntași PSD, inaccesibil oamenilor cu dizabilități, bicicliștilor sau mamelor cu copii
Elena Mateescu
12:56
Ce spune șefa ANM, Elena Mateescu, despre parfumurile de aproape 120.000 de lei și lenjeria de lux: „Nu mă absolv, Doamne ferește”
Vânt, lapovită și ninsoare (1)
11:35
ANM anunță ploi, lapoviță, ninsori și vânt de până la 90 km/h. Zonele în care vine frigul de duminică
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...