”Toate angajamentele care au fost asumate de cele 28 de state membre trebuie să fie onorate. Acest lucru este valabil de asemenea şi în special în cazul unui scenariu fără acord, când este de aşteptat ca Regatul Unit să continue să-şi onoreze angajamentele făcute în timpul apartenenţei la Uniunea Europeană”, a declarat purtătoarea de cuvânt a CE, Mina Andreeva, potrivit Agerpres.

”Achitarea datoriilor este crucială pentru începerea unei noi relaţii de pe o poziţie corectă, bazată pe încredere mutuală”, a subliniat reprezentanta Comisiei Europene.

Declarația făcută de Andreeva survine după ce premierul britanic Boris Johnson a spus că, dacă Regatul Unit iese din UE fără un acord, ţara nu va mai datora 39 de miliarde de lire sterline către bugetul comunitar, aşa cum convenise fostul premier Theresa May.

Boris Johnson a promis să scoată Regatul Unit din UE la 31 octombrie acest an chiar dacă Londra şi Bruxellesul nu încheie un nou acord de retragere.

Acordul convenit de UE şi fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de parlamentul britanic. Principalul punct de divergenţă este aşa-numita ”plasă de siguranţă”, clauza din acordul de retragere ce are drept scop prevenirea reintroducerii post-Brexit a unei frontiere fizice între Republica Irlanda – ţară membră a Uniunii Europene – şi provincia britanică Irlanda de Nord. 

Citeşte şi:

Donald Tusk spune că UE este dispusă să-l asculte pe Boris Johnson privind Brexitul. Premierul britanic îl numește ”Mr No Deal”

The Guardian: Elevii români din Anglia și Scoția, printre victimele creșterii rasismului și xenofobiei după referendumul pentru Brexit

Jean-Claude Juncker: „Marea Britanie va fi cea mai afectată de un Brexit fără acord”

Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
PARTENERI - GSP.RO
Povestea incredibilă a voleibalistului care a crezut timp de 15 ani că e iubitul unui fotomodel. Lumea lui s-a năruit când a aflat adevărul
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Playtech.ro
ȘOC! De ce s-a despărțit Adela Popescu de cel mai bogat bărbat din viața ei. Vedeta nu a mai vrut să audă de el
Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti
Observatornews.ro
Imagini dramatice la Perieți, unde un bărbat a încercat să se spânzure live, pe Facebook. Omul a fost salvat în ultima clipă de poliţişti
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2021. Peștii au motive de revoltă împotriva unor situații complicate pe care le trăiesc acum
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Știrileprotv.ro
Șeful Pfizer spune că e posibil să fim nevoiți să ne vaccinăm anual antiCovid
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Telekomsport
Faţa nevăzută a idolului. Bărbatul celebru ar fi violat o adolescentă de 16 ani. Mama victimei, ţinută la uşă: "Taci, gura! Taci din gură!"
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie