Ce spune Alexandru Rafila după ce România are cea mai mare rată a deceselor COVID din UE, raportate la populație

Comentează
Alexandru Rafila: ”Acest număr mare de cazuri își va găsi un răsunet în numărul de persoane internate în secțiile de terapie intensivă”

România este țara cu cea mai mare rată a deceselor provocate de coronavirus din Uniunea Europeană, 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport al Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. Alexandru Rafila a explicat

cauzele acestui număr mare de decese.

Raportul prezintă situația din ultimele două săptămâni, dar România este pe primul loc de aproximativ o lună și jumătate, a precizat Alexandru Rafila, conform Digi24.

„După România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoria persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a adăugat Alexandru Rafila.

Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes. Cauza nu putem s-o stabilim în acest moment. Mortalitatea, raportată la numărul populației, este un indicator care trebuie luat în considerare și cred că acolo ar putea fi aduse unele îmbunătățiri Alexandru Rafila:

„Poate fi vorba de o afectare mai mare la pacienții cu comorbidități sau poate fi vorba despre unele unități sanitare care nu reușesc să trateze toți pacienții sau există unele disfuncționalități”, a precizat Rafila.

Klaus Iohannis: "Situația este îngrijorătoare"

La conferința de presă de astăzi, 2 septembrie, de la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de Libertatea cum comentează faptul că suntem primii în Europa la mortalitatea COVID.

"Am discutat cu ministrul sănătății. Datele sunt îngrijorătoare și, exact din acest motiv, repet: oamenii să aibă grijă, să poarte mască, să se spele pe mâini. Doar aceste lucruri ne protejează. Dacă nu vreți să ajungeți la spital, feriți-vă de boală. Mască, distanță, igienă", a spus Klaus Iohannis.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Toate instanțele din România, respectiv judecătorii, tribunale și curți de apel, vor aplica, începând cu 15 septembrie, un nou mecanism de gestionare a dosarelor, cunoscut sub denumirea de „normare”. Sursă foto Shutterstock
16:50
Schimbare majoră în instanțe de la 15 septembrie: Se introduce „normarea” dosarelor pentru judecători. Cum funcționează noul sistem
Elicoptere militare românești în timpul exercițiului „Burebista25” Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Facebook/ Forțele Aeriene Române
16:49
Exercițiul militar „Burebista26” începe în toată România. MApN: „Veți auzi avioane zburând mai jos decât de obicei”
MONDEN
Ruxandra Luca | Foto: Facebook
16:47
Ce a pățit Ruxandra Luca în timp ce era în mașină pe o stradă din București: „Cât de singur să fii, ca să ajungi așa?”
Cheloo participă la „Asia Express”
ExclusivInterviu
16:18
Cheloo a mers la „Asia Express” fără să știe regulamentul. „După vreo două săptămâni l-am învățat”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
16:16
Alegerile anticipate sunt foarte aproape dacă mai cade un guvern, avertizează Kelemen Hunor. Ilie Bolojan va rămâne interimar fără putere de decizie
Chatbot
14:30
UDMR lucrează la un chatbot secui. ErdélyGPT îți rezolvă problemele „în timp ce faci pălincă”
Ultimele știri
17:24
Episcopia Oradiei face cercetări după ce Călin Georgescu a fost numit „președinte ales” la o mănăstire: „Accente evidente de asociere politică”
BREAKING NEWSLiveText
16:41
Nicușor Dan spune când va fi anunțată noua propunere de premier, dar nu exclude anticipatele. Ce înseamnă „un naționalism sănătos”? De ce este mai apropiat de Biserică acum?
17:01
Băncile, obligate să dea banii de dobânzi înapoi clienților cu credite de până la 59.000 de euro, în Polonia. Care sunt condițiile
ExclusivInterviu
17:00
Profesorul Dragoș Iliescu arată cum a eșuat școala românească și explică testele PISA: de la „cele două Românii”, la capcana ecranelor
TRENDING
13:54
În 1959, SUA au construit un „oraș sub gheață” în Groenlanda. 65 de ani mai târziu, NASA a văzut tunelurile bazei secrete la 30 de metri adâncime
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
Sondă românească de 20000 de euro pentru sturioni, furată de doi bulgari pe Dunăre. Sursă foto: infomreja.bg.
16:10
Doi bulgari au furat, desfăcut și cărat cu căruța o sondă românească de 20.000 de euro care urmărea sturionii pe Dunăre
Rețetă periculoasă în Serbia apă contaminată cu kerosen, vândută pacienților cu cancer pe post de tratament miraculos. Sursă foto: colaj foto Blic.
15:43
Apă cu petrol, vândută ca leac miraculos pentru pacienții cu cancer în Serbia. Oncolog: „Distruge măduva osoasă”
Călător cu valiză sosind la aeroport la răsăritul soarelui
14:08
Românii își planifică city break-uri în orașele europene unde au loc evenimente de modă. Fenomenul „Fashion Month” a crescut numărul rezervărilor cu 18%
Pepene roșu murat într-un borcan de sticlă, cu felii proaspete pe o farfurie în fundal.
13:12
Fructe murate: deliciul care va deveni vedeta platourilor tale festive
muzeul astra sibiu - proiectiul aurul apusenilor
12:39
Muzeul ASTRA din Sibiu lansează proiectul „Aurul Apusenilor. Blestem și dezvoltare” în încercarea de a transforma fostele zone miniere în trasee turistice
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Trei linii de cale ferată într-o gară dintr-o zonă montană din România, luminile roșii de semnalizare sunt aprinse
15:31
Calea ferată Brașov - Sighișoara, modernizată cu bani de la Banca Europeană de Investiții: costul proiectului, estimat la 2.250.000.000 de euro
În septembrie 1988, cu doar 14 luni înainte de prăbușirea regimului comunist, aparatul de represiune al statului român a atins apogeul organizatoric, cu un efectiv de 14.629 de angajați. Sursă foto: Shutterstock
14:18
Câți angajați avea Securitatea la finalul regimului comunist: peste 6.000 de oameni erau trecuți în acte numai în București
Termometru frunze toamna
13:33
Temperaturi de vară urmate de ploi și o răcire accentuată. Prognoza meteo ANM pentru perioada 14-27 septembrie 2026
Bucureștiul devine, între 14 și 20 septembrie, capitala gastronomiei odată cu prima ediție a Bucharest Food Week. Sursă foto: Shutterstock
13:29
Meniuri speciale de la 69 de lei, pentru gurmanzi, în 100 de restaurante din București: ce se întâmplă între 14 și 21 septembrie
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
12:07
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
09:37
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare