Chivotul sfânt de la Sinagoga din Siret, care ar fi fost furat, a fost vândut la licitație cu 50.000 de dolari. Aurel Vainer: Au făcut vânzarea deși noi i-am avertizat

Comentează

Chivotul Sfânt al Sinagogii din Siret a fost vândut cu 50.000 de dolari la o licitație organizată de o casă de profil din Israel, deși Federația Comunităților Evreiești din România a avertizat că obiectul de cult aparține patrimoniului iudaic și celui național român și că există suspiciunea că ar fi fost furat.

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, dr. Aurel Vainer, a declarat pentru Libertatea că a aflat că Arin Kodeshu-ul de la Sinagoga din Siret a fost vândut la licitația din Israel.

"Ei au făcut vânzarea, deși noi i-am avertizat", a spus Vainer.

El a menționat că, în prezent, este în derulare o anchetă și că dacă se constată că a fost furat atunci Chivotul Sfânt va fi recuperat de la cumpărător.

"Așteptăm rezultatul anchetei. Nouă ne pare foarte rău că s-a întâmplat așa ceva. Trebuie văzut cum a ieșit din țară", a mai spus dr. Aurel Vainer.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a anunțat, miercuri, că a dispus, prin ordonanţă, preluarea dosarului penal al Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi în care se fac cercetări pentru furt calificat a piesei originale "Aron Kodesh" din incinta Templului Mare (Sinagoga Mare) din  oraşul Siret prin substituirea acesteia cu o piesă de mobilier confecţionată artizanal.

Procurorii suceveni arată că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România a sesizat sustragerea unui bun susceptibil că ar face parte din categoria bunurilor din patrimoniul cultural naţional, reprezentând un simbol al cultului mozaic, precum şi traficarea unor astfel de  categorii de bunuri cu un înaltă semnificaţie culturală şi spirituală.

"În acest caz se fac cercetări sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi într-o primă fază se vor utiliza mijloace/procedee probatorii de cooperare judiciară internaţională în materie penală care vor viza identificarea persoanelor implicate în activităţile ilicite precum şi a conservării şi indisponibilizării bunului patrimonial ce a făcut obiectul acestora", a precizat Parchetul Tribunalului Suceava.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...