„Avem o strategie de vaccinare și va fi respectată. Prima persoană care va fi vaccinată e din rândul personalului medical”, a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid, medicul Valeriu Gheorghiță.
10.000 de doze din vaccinul anti-COVID produs de Pfizer/BioNTech au ajuns vineri în România. Campania de vaccinare începe duminică, 27 decembrie, atât în România, cât și în celelalte state ale UE.
Conform strategiei de vaccinare, primii pe lista de imunizare sunt cadrele medicale. După acestea, urmează persoanele din categoriile de risc, iar în etapa a treia, populația generală.
În etapa a doua de vaccinare, pe lângă persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cei cu boli cronice, intră și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.
Medicul Adrian Marinescu a dezvăluit, la Digi24, că primul vaccin va fi administrat la Institutul ”Matei Balș” din Capitală. ”Cred că pleacă de la acea experiență bogată. Primul pacient cu Covid a fost tratat aici”, a precizat el.
Medicul a mai spus că duminică vor fi imunizate 50 de cadre medicale.
Toți cei care și-au dorit, cam peste 50, cei care au dorit să se vaccineze în ziua de 27. Sunt niște liste cu împărțirea până pe 31.
Dr. Adrian Marinescu:
Adrian Marinescu a precizat că încă nu a fost stabilit cine va fi prima persoană care va fi vaccinată: „Încă se discută, va fi și o surpriză. Important e că se întâmplă”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro