„Astăzi, OMS a declarat variola maimuţei ca fiind o urgenţă de sănătate publică la nivel mondial. Am monitorizat în mod activ situaţia încă din prima zi, iar vaccinurile împotriva variolei maimuţelor sunt deja livrate către statele noastre membre. Suntem pregătiţi să intensificăm răspunsul UE”, a anunțat oficialul european.

Epidemia de variola maimuței reprezintă o urgență sanitară globală, cel mai înalt nivel de alertă al Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat sâmbătă directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Şeful OMS a mai precizat că riscul de infectare cu variola maimuţei a fost crescut la un nivel „ridicat” în Europa, unde se înregistrează 80% din cazuri, în timp ce acesta rămâne la un nivel „moderat” în toate celelalte regiuni, inclusiv în Africa, unde boala este endemică de zeci de ani.

Aproximativ 17.000 de cazuri de varioală a maimuței, dintre care cinci mortale, au fost deja raportate în 75 de ţări, multe dintre ele în Europa.

În România, numărul cazurilor de variola maimuței a ajuns la 20. Cel mai nou caz de infectare a fost descoperit la un bărbat de 39 de ani din Cluj, care se află în izolare în spital și a cărui stare de sănătate este bună.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.