UPDATE 22:00: CFR Călători a transmis, duminică seară, că două trenuri au avut întârzieri de sute de minute, din cauza unei lipse de tensiune pe linia de contact și a unei defecțiuni a locomotivei, potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres. Cele două trenuri afectate sunt IR 1993 Mangalia- Bucureşti şi RE 8008 Medgidia – Bucureşti Nord.

CFR Călători transmite că pasagerii afectaţi vor primi, la cerere, contravaloarea biletului dacă au renunțat la călătorie în urma defecțiunilor.

UPDATE 20:10: Trenul a ajuns în București cu o întârziere de 200 de minute, după ce s-a mai oprit timp de minute bune la intrarea în Capitală.


Un reprezentant al CFR Călători a transmis pentru Libertatea că au fost mai multe probleme cu tensiunea pe rețeaua electrică și din acest motiv a fost afectată și locomotiva.

„Când am plecat din Constanța, trenul s-a oprit de mai multe ori pe drum. Cu toate acestea au continuat să meargă, deși ne-au pus pe toți în pericol până s-a oprit de tot. Ne-au spus că se rezolvă în jumătate de oră și tot aici suntem”, a povestit Simona Badea, pentru Libertatea.

Călătorii s-au mai plâns și de lipsă de comunicare din partea CFR Călători, care a refuzat în repetate rânduri să le ofere pasagerii informații despre problemele care au apărut la tren.

„Am sunat la CFR, i-am spus doamnei situația, eu m-am prezentat, dar ea a refuzat să se prezinte și a închis telefonul. Au încercat și alte persoane, dar au refuzat orice comunicare. Controlorii ne-au spus doar că ne vor spune când să ne urcăm în tren că plecăm”, a precizat Simona Badea.

În momentul în care reprezentanții CFR Călătorii au transmis că locomativa a fost reparată și trenul și-a reluat călătoria, întârzierea afișată pe panoul din Gara de Nord era de 135 de minute.

Zeci de călători, blocați la aproape 40 de grade în trenul cu care se întorceau de la mare. „Nu a mers aerul”
Foto: cameră web CFR

Potrivit CFR Călătorii, pe rutele interne nu există reglementări care să permită primirea de despăgubiri de către persoanele afectate de întârzierile trenurilor, singura facilitatea fiind de restituire a sumei plătite în caz că un călător renunță la efectuarea călătoriei.

WhatsApp Image 2021-07-18 at 17.36.04Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.