Musk, care conduce Tesla, deține deține 19% din acțiunile producătorului auto. Tesla are acum o valoare bursieră de 159 de miliarde de dolari, fiind al doilea producător auto din lume ca valoare, fiind depășit doar de către Toyota.

A depășit Volkswagen

Tesla a depășit recent grupul german Volkswagen. Creșterea acțiunilor vine pe fondul profitabilității companiei, dar și a faptului că investitorii se așteaptă ca Tesla să lanseze o flotă de mașini electrice automate, care se conduc singure.

Astfel, compania ar urma să intre și în domeniul transporturilor, unde să concureze direct Uber.

Totuși, Tesla nu produce nici pe departe profituri similare cu marile grupuri auto din lume.

Acțiunile Tesla au crescut cu 400% în 6 luni

Din luna iulie acțiunile Tesla au urcat cu 400%.

Musk nu este plătit, în schimb ar putea primi un pachet de acțiuni dacă valoarea companiei crește la 650 de miliarde de dolari în 10 ani.

Tesla valora 52 de miliarde de dolari când acționarii companiei au aprobat acest pachet de opțiuni, în anul 2018.

Musk ar putea primi 55 de miliarde de dolari

Musk deține 34 de milioane de acțiuni Tesla și ar mai putea primi încă 20,3 milioane dacă toate condițiile se vor îndeplini.

În teorie, Musk ar putea primi 55,8 miliarde de dolari dacă nu vor mai fi emise alte acțiuni Tesla.

SpaceX devine furnizor de internet

Musk este și proprietarul SpaceX, o companie angrenată în lupta pentru cucerirea spațiului cosmic.

SpaceX va lansa în curând o ”constelație” de mini-sateliți, numită Starlink, planul fiind de furnizare de internet la nivel global.

Un rus din satul Tașla a ajuns celebru în toată lumea: „Nu pe mine m-au săltat, sunt în Spania”
PARTENERI - GSP.RO
Un rus din satul Tașla a ajuns celebru în toată lumea: „Nu pe mine m-au săltat, sunt în Spania”
Horoscop 27 ianuarie 2021. Capricornii fac eforturi reale pentru a evita conflictele acute cu partenerii de cuplu
HOROSCOP
Horoscop 27 ianuarie 2021. Capricornii fac eforturi reale pentru a evita conflictele acute cu partenerii de cuplu
Falsuri grosolane descoperite la zeci de lăutari. Au primit sume uriaşe, ajutor de la stat
Știrileprotv.ro
Falsuri grosolane descoperite la zeci de lăutari. Au primit sume uriaşe, ajutor de la stat
Tânăra cunoscută a murit misterios! A fost găsită într-o prăpastie după ce a dat un ultim telefon alarmant: "M-am pierdut". Primele informaţii
Telekomsport
Tânăra cunoscută a murit misterios! A fost găsită într-o prăpastie după ce a dat un ultim telefon alarmant: "M-am pierdut". Primele informaţii
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)