Cercetătorii italieni specialiști în genealogie au identificat 14 descendenți din familia maestrului renascentist Leonardo Da Vinci, informează Agerpres, care citează DPA.
Potrivit sursei citate, studiul este „o sinteză a unor cercetări care s-au extins pe mai multe decenii, care aveau obiectivul de a reconstitui arborele genealogic complet și la zi al familiei Da Vinci”, arată un material publicat în jurnalul Human Evolution.
Alessandro Vezzosi și Agnese Sabato, experții implicați în această cercetare, au anunțat că au documentat 21 de generații din familia lui Lenardo Da Vinci. Ei au intervievat descendenți din familia extinsă a maestrului renascentist, dintre care unii sunt funcținari, iar alții oțelari și meșteșugari, pensionari sau încă activi.
Astfel, istoria completă documentată genealogic a familiei Da Vinci se întinde pe aproape șapte secole. De exemplu, ei au examinat linia de descendenţă paternă pornind de la Michele, un strămoş al lui Leonardo care s-a născut în secolul XIII şi apoi au fost identificate liniile de descendenţă din Michele până la tatăl lui Leonardo, Piero Frosino şi apoi de la Leonardo (născut în 1452) până în ziua de azi - o perioadă de 690 de ani.
De asemenea, documentele au identificat alte patru ramuri ale arborelui genealogic ce pornesc de la Domenico, fratele lui Leonardo.
Conform genealogiei, Leonardo a avut cel puțin 22 de frați vitregi. Marele maestru nu a avut copii, potrivit cercetătorilor.