Cum arată locul unde au fost găsiți carbonizați patru muncitori, după explozia la magistrala de gaze de la Călimănești

 5 comentarii

Pompierii au anunțat că după ce au salvat cinci muncitori răniți în explozia magistralei de gaze de la Călimănești, din Vrancea, și au reușit să stingă flăcările, au găsit patru oameni carbonizați. Toate victimele tragediei erau muncitori ai firmei care construiește Autostrada Moldovei.

Cel mai probabil, cred autoritățile, un utilaj a lovit conducta de gaze și a provocat explozia, urmată de un incendiu de proporții care a distrus utilajele și a ars totul în jur. ISU a furnizat imagini de după dezastru, în care se pot vedea urmările deflagrației.

Flăcările de la locul exploziei au fost vizibile de la mai mulți kilometri distanță și pompierii au avut nevoie de peste două ore pentru a reuși să le stingă.

Au intervenit 6 autospeciale de stingere cu apă şi spumă ISU Vrancea, o autospecială transport personal şi victime multiple, 4 ambulanţe SMURD, două autospeciale de stingere de la SVSU Mărăşeşti şi 5 ambulanţe SAJ, au transmis reprezentanții pompierilor.

De asemenea, au intervenit două elicoptere SMURD (Bucureşti şi Galaţi) care au transportat două dintre victimele rănite de pe Aeroportul Bacău la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni din Bucureşti, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, a mai transmis DSU.

Autorităţile din Vrancea au activat, în noaptea de miercuri spre joi, Planul Roşu de Intervenţie, după ce un incendiu a cuprins o magistrală de gaz, pe şantierul Autostrăzii Moldovei. Patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia autostrăzii au murit, iat alţi cinci au fost răniţi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    laurlaur2180 21.09.2023, 11:24

    E normal sa arate asa rau dupa o asa deflagratie.

  • Avatar comentarii

    ValentinaRoznov 21.09.2023, 11:31

    Doamne fereste de asa nenorocire. condoleante familiilor

  • Avatar comentarii

    Marica13 21.09.2023, 12:36

    Dumnezeu sa ii ierte.....

  • Avatar comentarii

    mica 21.09.2023, 13:15

    Nu au mai găsit nimic la locul unde a ars.

  • Avatar comentarii

    laur36 21.09.2023, 13:24

    Este un semn sa numai facem autostrazi!!??

ALTE ȘTIRI
În București, tarifele pentru transportul public au crescut cu cel puțin 10% între 2023 și 2026. Sursă foto: Shutterstock
11:54
Transportul public s-a scumpit în 14 capitale europene. Bucureștiul, printre orașele cu cele mai mari creșteri de prețuri
Un tren de metrou Alstom/Ilfov și piese componente care s-au desprins în timpul testelor, martie 2025
Analiză
11:05
În 2020, Metrorex cumpăra 13 trenuri noi cu peste 103 milioane de euro. Șase ani mai târziu, niciunul nu circulă
MONDEN
Andreea Esca a întâlnit-o pe Oprah Winfrey
12:00
Andreea Esca, față în față cu Oprah Winfrey la București. Ce i-a spus celebra vedetă după interviu
Madalina Apostol a murit la 40 de ani
11:37
Imagini de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Familia și prietenii, îngenunchiați de durere. O trupă de Mariachi a ajuns la capelă
POLITIC
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
partidul aur la consultari cu presedintele Nicușor Dan - 17 septembrie 2026
11:06
George Simion i-a spus lui Nicușor Dan că „nu se poate guvern fără AUR”: „Poziția noastră e de neclintit”
Ultimele știri
12:44
Cum arată Laurette după mai multe luni petrecute în spital. „Am slăbit atât de mult încât nici pantalonii nu-mi mai vin”
LiveText
06:00
Au început Consultările de la Cotroceni, unde Nicușor Dan se întâlnește cu partidele parlamentare pentru a desemna un prim-ministru. POT a ajuns la discuții
AnalizăExclusiv
12:20
Când educația se face pe genunchi. Profesoara de matematică Mihaela Popa explică eșecul României la PISA 2025: „Evaluarea Națională șablonizată atrofiază gândirea critică”
12:11
Cel mai bun parc de distracții din Europa se află la 500 de kilometri de Oradea. Biletul este mai ieftin decât la Disneyland
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Bufetul cu mai multe platouri de mancare de la restaurantul O garden buffet din Franța
10:10
Amendă de 10 euro pentru pofticioșii care nu-și termină mâncarea din farfurie, în Franța
Produse pentru curățarea podelei
06:30
Cum să speli podeaua ca să nu se așeze praful timp de săptămâni
Doi soți în timp ce fac economii și pun banii într-o pușculiță
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
Zeci de mașini oprite la semafor pe un bulevard din Italia
16 sept.
O țară din Europa elimină impozitul auto anual pentru milioane de mașini cu o singură condiție
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prezența lui Cătălin Predoiu la ședință a provocat tensiuni, fiind contestată de procurorul Claudiu Sandu, care a pus sub semnul întrebării dreptul acestuia de a vota. Sursă foto: Profimedia
10:51
Scandal în CSM, după ce Cătălin Predoiu a apărat-o pe procuroarea Cristina Chiriac, vizată de Inspecția Judiciară
Doi polițiști de frontieră, unul din Bulgaria si unul din România, discută  cu o femeie langa o masina gri, la vama Calafat
09:20
O femeie din Etiopia a stat ascunsă pe bancheta din spate a mașinii, sub o pătură, la Vama Calafat. Voia să ajungă în Germania
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a dispărut în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Un român a fost arestat în Italia după ce ar fi clonat carduri de carburant folosite de Poliție. Sursă foto: Poliția de Stat italiană
06:57
Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni, a umplut o cisternă de 1.000 de litri și apoi a vândut combustibilul. Cum funcționa schema
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor