Vremea în București se va răci semnificativ în următoarele zile, conform prognozei speciale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Temperaturile vor scădea sub valorile normale pentru începutul lunii aprilie.
Video: Ana Tet/ Libertatea
Duminică, termometrele vor indica maxime de 4... 6 grade Celsius și minime în jurul valorii de 1 grad. Cerul va fi predominant noros, cu precipitații mixte și vânt moderat.
Luni, vremea rămâne neobișnuit de rece. ANM anunță posibilitatea formării unui strat de zăpadă de 2-4 cm. Maximele vor ajunge la 7... 8 grade Celsius, iar minimele, în jurul valorii de 0 grade Celsius.
Marți, valorile termice rămân sub mediile specifice perioadei. Sunt posibile precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Maximele vor atinge aproximativ 9 grade Celsius, iar minimele vor fi între -1 și 1 grad Celsius.
Video: Ana Tet/ Libertatea
Miercuri și joi, vremea se menține rece pentru această perioadă. Cerul va fi înnorat, cu precipitații slabe mixte. Temperaturile maxime vor fi de 8... 9 grade Celsius, iar cele minime, între -1 și 1 grad Celsius.
Vântul va sufla slab și moderat pe parcursul întregii perioade. În zonele preorășenești, temperaturile minime pot fi ușor mai scăzute.