Dăncilă, despre moţiunea de cenzură: "O parte din cei care au semnat mă aştept să se răzgândească!". Despre graţierea lui Dragnea: "Doamne fereşte!"

Comentează

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, la Adevărul LIVE, că moţiunea de cenzură care va fi dezbătută şi votată joi nu va trece.

Ea a precizat că o parte din cei care au semnat se aşteaptă să se răzgândească, când va fi momentul votului.

"Cred că aşteptările unora au fost altele, preşedintele României alături de Opoziţie şi-au propus să dea jos Guvernul. Nu poţi să vii să spui vreau să plece acest Guvern, fără să spui ce pui în loc", a spus premierul.

Viorica Dăncilă a mai spus că nu crede că se va ajunge la alegeri anticipate.

"Dacă vor, şi acest guvern va cădea, putem merge (la alegeri anticipate - nr.), PSD nu se teme. Nu sunt dispuşi nici parlamentarii PNL, nici alţii să îşi întrerupă mandatul, sunt doar declaraţii politice. Nu vor fi alegeri anticipate", a spus Dăncilă.

Şefa Executivului a respins acuzaţiile potrivit cărora în această perioadă promite bani primarilor, pentru susţinerea politică.

"Este un lucru foarte grav să spui acest lucru", a afirmat Viorica Dăncilă, arătând că cei care aduc aceste acuzaţii sunt "iresponsabili".

Dăncilă a mai spus că ce 6 miliarde de lei, din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, se dau în funcţie de nevoile comunităţilor şi nu după culoarea politică.

Viorica Dăncilă a mai spus că are încredere în toţi colegii din Parlament.

Despre social-democraţii care nu au votat săptămâna trecută contrar deciziei partidului, Dăncilă a spus: "Îşi vor demonstra dacă au greşit sau nu la vot".

Scenariul căderii Guvernului. Dăncilă: "Nu demisionez, rămân candidatul la prezidenţiale al PSD!"

Şefa PSD a fost întrebată ce va face dacă moţiunea de cenzură trece în Parlament.

"Moţiunea nu trece, dar dacă luaţi acest scenariu, vom continua să luptăm, vom urmări fiecare decizie a viitorului guvern. Voi solicita preşedintelui să facă o nominalizare cât mai repede pentru un nou premier. Eu cred că preşedintele ar trebui să facă o nominlizare cât mai repede, dacă vrea să dea dovadă de bună-crediţă şi să schimbe acest guvern eşuat, eu cred că am fost un guvern eficient", a spus ea.

Dăncilă a adăugat că, în mod categoric, va rămâne candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. "Nu ne permitem experienţe. Partidul se va reuni, în jurul meu, PSD şi-a susţinut mereu propriul candidat. Nu a acceptat un candidat din afara partidului şi doar acesta a reuşit să mobilizeze electoratu", a explicat Viorica Dăncilă.

Despre o viitoare guvernarea PSD-ALDE-Pro România, Dăncilă a spus că preşedintele Klaus Iohannis nu va desemna un premier de la aceste partide.

"Va desemna pe cineva de la liberali nu ştiu, dar nu de la PSD, Pro România. Nu va fi niciun guvern PSD-ALDE-Pro România", a spus ea.

Despre sondaje: "Cel mai bun sondaj este votul!"

Dăncilă a afirmat că cel mai bun sondaj este votul şi a arătat că PSD va intra în turul doi şi va câştiga alegerile prezidenţiale.

Viorica Dăncilă a afirmat că a preluat partidul la 22% şi a reuşit să îl ţină unit. "Nu este uşor să ridici un partid şi colegii să ridice scorul, în judeţe, într-o perioadă foarte scurtă", a spus ea, arătând că important pentru ea este să câştige alegerile prezidenţiale.

"NU există să nu intrăm în turul doi!", a spus Dăncilă.

Despre eşecul la prezidenţiale, premierul a spus că va rămâne la efia PSD dacă va avea un "scor bun". "Decizia finală va fi în urma unui vot", a spus Dăncilă.

Dăncilă, despre graţierea lui Dragnea, în cazul în care va ajunge preşedinte: "Doamne fereşte, nici nu se pune problema!"

Viorica Dăncilă a comentat şi decizia lui Liviu Dragnea, din spatele gratiilor, de a cere dizolvarea actualei conduceri a PSD.

"Nu este o decizie care să ne bucure, ci ne întristează, sunt convinsă că nu se va ajunge la acest lucru", a spus Dăncilă. Ea a precizat că nu a mai discutat cu Dragnea dinainte de a fi condamnat.

"Doamne, nici nu se pune problema", a spus Dăncilă, întrebată dacă îl va graţia pe Liviu Dragnea, în cazul în care va ajunge preşedintele României.

Despre votul din Parlamentul European, privind postul de procuror european, Laura Codruţa Kovesi, Viorica Dăncilă a spus că nu a vorbit cu Luminiţa Odobescu, ambasadorul

Trebuia să merg la Bruxelles, dar, ţinând cont de moţiune, nu m.am mai dus, a spus ea.

Dăncilă anunţă că va veni cu remaniere, în Parlament, dacă moţiunea de cenzură pică şi spune că e nevoie de majoritate simplă, la vot

Viorica Dăncilă a mai spus că este hotărâtă să vină cu o remaniere, în Parlament, după ce moţiunea de cenzură nu va trece.

"Mergem în Parlament, cu remaniere, nu restructurare", a precizat ea, arătând că în acest caz este nevoie de majoritate simplă, la vot.

"Sper ca preşedintele să ia act de acest lucru şi să respecte Constituţia. Vom vedea care este legea!", a mai declarat Viorica Dăncilă, arătând că nu vrea să dea oamenii afară, dacă se face restructurare.

În opinia premierului, restruxcturarea ar putea să se facă în primăvară, ea arătând că un guvern eficient ar avea între 18 şi 20 de ministere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
În București, tarifele pentru transportul public au crescut cu cel puțin 10% între 2023 și 2026. Sursă foto: Shutterstock
11:54
Transportul public s-a scumpit în 14 capitale europene. Bucureștiul, printre orașele cu cele mai mari creșteri de prețuri
Un tren de metrou Alstom/Ilfov și piese componente care s-au desprins în timpul testelor, martie 2025
Analiză
11:05
În 2020, Metrorex cumpăra 13 trenuri noi cu peste 103 milioane de euro. Șase ani mai târziu, niciunul nu circulă
MONDEN
Laurette a fost externata din spital
12:44
Cum arată Laurette după mai multe luni petrecute în spital. „Am slăbit atât de mult încât nici pantalonii nu-mi mai vin”
Andreea Esca a întâlnit-o pe Oprah Winfrey
12:00
Andreea Esca, față în față cu Oprah Winfrey la București. Ce i-a spus celebra vedetă după interviu
POLITIC
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat joi, după consultările cu președintele României, Nicușor Dan, că partidul său este gata să contribuie la soluționarea crizei politice actuale. Sursă foto Libertatea.ro
11:56
Dominic Fritz, despre negocierile pentru Guvern: USR îl susține pe Siegfried Mureșan, dar este deschis și altor variante
partidul aur la consultari cu presedintele Nicușor Dan - 17 septembrie 2026
11:06
George Simion i-a spus lui Nicușor Dan că „nu se poate guvern fără AUR”: „Poziția noastră e de neclintit”
Ultimele știri
LiveText
06:00
Au început Consultările de la Cotroceni, unde Nicușor Dan se întâlnește cu partidele parlamentare pentru a desemna un prim-ministru. Grupul parlamentar Uniți pentru România a ajuns la discuții
12:51
Halba de bere cu 15,61 de euro la Oktoberfest 2026, scumpirea depășește inflația din Germania
12:51
Aplicația care îi protejează pe părinții în vârstă fără să-i spioneze: care e soluția creată de un antreprenor român
12:49
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
TRENDING
16 sept.
În anii '90, 313 gazele au fost eliberate în deșert, în Arabia Saudită. 20 de ani mai târziu, cercetătorii au revenit și au descoperit ce s-a întâmplat cu ele
10:09
Bani în plus la pensie din al 13-lea salariu și ore suplimentare: când sunt recunoscute automat și când ai nevoie de adeverințe
16 sept.
Un magazin Lidl e aprovizionat de un camion care n-are șofer și nici cabină: face trei curse în fiecare zi, într-un oraș din Germania
07:00
Tragerile loto din 17 septembrie 2026. Report de peste 1,48 milioane de euro la Loto 6 din 49
Parcul Energylandia din Polonia, la Apus
12:11
Cel mai bun parc de distracții din Europa se află la 500 de kilometri de Oradea. Biletul este mai ieftin decât la Disneyland
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
12:06
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Bufetul cu mai multe platouri de mancare de la restaurantul O garden buffet din Franța
10:10
Amendă de 10 euro pentru pofticioșii care nu-și termină mâncarea din farfurie, în Franța
Produse pentru curățarea podelei
06:30
Cum să speli podeaua ca să nu se așeze praful timp de săptămâni
Doi soți în timp ce fac economii și pun banii într-o pușculiță
16 sept.
S-au pensionat la 40 de ani, după ce au strâns o avere. Cum au economisit doi soți 1.100.000 de euro și au scăpat de datorii
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Prezența lui Cătălin Predoiu la ședință a provocat tensiuni, fiind contestată de procurorul Claudiu Sandu, care a pus sub semnul întrebării dreptul acestuia de a vota. Sursă foto: Profimedia
10:51
Scandal în CSM, după ce Cătălin Predoiu a apărat-o pe procuroarea Cristina Chiriac, vizată de Inspecția Judiciară
Doi polițiști de frontieră, unul din Bulgaria si unul din România, discută  cu o femeie langa o masina gri, la vama Calafat
09:20
O femeie din Etiopia a stat ascunsă pe bancheta din spate a mașinii, sub o pătură, la Vama Calafat. Voia să ajungă în Germania
O barca rasturnata in kefalonia, septembrie 2026
08:17
Un român de 45 de ani a dispărut în apele Mării Ionice, în Kefalonia
Un român a fost arestat în Italia după ce ar fi clonat carduri de carburant folosite de Poliție. Sursă foto: Poliția de Stat italiană
06:57
Un român a clonat cardurile de carburant ale polițiștilor italieni, a umplut o cisternă de 1.000 de litri și apoi a vândut combustibilul. Cum funcționa schema
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16 sept.
Criza din agricultură nu a început pe 15 septembrie - și nu se termină cu ea
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
15 sept.
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
15 sept.
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
15 sept.
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor