Gabriel Smarandache a fost demis pe motiv că nu avea act adiţional la contractul de management pe 2012, fiind singurul manager de spital din ţară în această situaţie,a precizat Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, marţi, într-o conferinţă de presă. Nicolăescui-a cerut lui Gabriel Smarandache să-şi înainteze demisia până marţi, altfel îl va demite, apreciind că managementul Spitalului "Marie Curie" este "sub orice critică", informează Realitatea TV.În locul său a fost numit Daniel Buzatu, avocat de profesie, care a mai ocupat funcția de director al Spitalului "Marie Curie", în perioada 2006 - 2009.În 2009, el a fost demis de fostul ministrul de atunci al Sănătăţii, Ion Bazac, pe motiv că nu era de profesie medic, așa cum prevedea Legea Spitalelor, în urma unei modificări. La acea dată angajații din spital s-au mobilizat pentru menținerea acestuia în funcție, trimițându-i o scrisoare lui Bazac în care îi cereau acest lucru.În prezent, Buzatu se bucură de aceeași susținere, mai ales de către şefii de secţii ai Spitalului "Marie Curie".Citește și: