La o zi de la întâlnirea cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski de la Vatican, președintele SUA, Donald Trump, s-a arătat „foarte dezamăgit” de Rusia și i-a dat chiar și un ultimatum liderului rus Vladimir Putin.
Cuprins:
După câteva ore de la întrevederea din Bazilica Sfântul Petru, liderul de la Casa Albă a pus la îndoială dorința lui Vladimir Putin privind pacea într-o postare pe Truth Social.
Înainte de a se îmbarca duminică, 27 aprilie, la bordul Air Force One, președintele american a spus că întâlnirea a decurs bine și că liderul ucrainean a fost „mai calm”, conform Sky News.
„Cred că înțelege situația, cred că vrea să ajungă la o înțelegere”, a spus el, înainte de a vorbi despre liderul de la Kremlin.
„Vreau să oprească focul, să se așeze la masă și să semneze un acord”, a afirmat Donald Trump, precizând că este „foarte dezamăgit că au bombardat aceste locuri (inclusiv Kievul, unde nouă oameni au fost uciși într-un atac aerian rusesc vineri) după discuții”.
În ceea ce privește Crimeea, liderul american a declarat că este de părere că Volodimir Zelenski este pregătit să renunțe la peninsulă. Cu toate acestea, liderul de la Kiev a transmis că nu va renunța la Crimeea.
El a precizat că „vom vedea ce se va întâmpla în următoarele zile” și că „nu vorbiți cu mine despre Crimeea, vorbiți cu Obama și Biden despre Crimeea”.
Rusia a anexat Crimeea în 2014, în timp ce Barack Obama era președinte.
Între timp, secretarul de stat american Marco Rubio a spus pentru NBC News că un acord de pace care să pună capăt războiului este „mai aproape decât a fost oricând în ultimii trei ani, dar încă nu s-a ajuns acolo”.
„Dacă acesta ar fi fost un război ușor de încheiat, ar fi fost încheiat de altcineva cu mult timp în urmă”, a afirmat Rubio în cadrul emisiunii „Meet the Press”.