De Răzvan Mihalașcu,

Mai mult, specialiștii Institutului oceanografic din Statele Unite au precizat că răspândirea materialului radioactiv va avea un efect devastator asupra mediului, relatează Business Insider, care citează portalul Axios.

Donald Trump a făcut această sugestie în timpul unei ședințe pe tema uraganelor, organizată la Casa Albă. O sursă citată de Axios, care a participat la întrevedere, susține că Trump a făcut următoarea afirmație:

„Am înțeles. De ce să nu le distrugem cu bombe nucleare? Acestea (uraganele) încep să formeze în largul coastei Africii și, pe măsură ce înaintează în Atlantic, lansăm o bombă în ochiul uraganului și îl distrugem. De ce nu putem face asta?”, ar fi spus Donald Trump.

Potrivit sursei citate, oficialii prezenți la ședință s-au declarat șocați de ideea lui Donald Trump. „Ce naiba? Ce facem cu asta?”

Liderul de la Washington a făcut această propunere în repetate rânduri oficialilor de rang înalt din cadrul Departamentului american de Securitate Internă.

Un specialist care a participat la întrevedere i-a răspuns lui Trump: „Domnule, vom analiza acest lucru”.

Donald Trump a fost criticat dur pe fondul măsurilor de combatere a dezastrelor naturale, după ce uraganul Maria a lovit Puerto Rico în septembrie 2017, provocând moartea a aproape 3.000 de oameni.

Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
Recomandări
Primăria Sector 5 cumpără materiale sanitare și dezinfectanți la suprapreț de la o firmă de publicitate cu zero angajați
 

Folosirea bombelor nucleare împotriva uraganelor nu este o idee nouă

Un oficial de rang înalt al administrației de la Casa Albă a afirmat că ideea lui Donald Trump „nu este rea”.

„Ideea acestuia – să împiedice ca un uragan devastator să lovească continentul – nu este rea”, a afirmat oficialul, conform sursei citate.

Nu este prima oară când este înaintată o astfel de propunere emisă de un cercetător în anii ’50, în mandatul președintelui american Dwight Eisenhower. Oamenii de știință s-au pus de acord că această variantă nu va funcționa.

Potrivit National Geographic, catalogată drept „nebunească” de către psihiatrul Robert Nelson este interzisă prin tratatul nuclear semnat între Statele Unite și Uniunea Sovietică.

Mai mult, un studiu al Institutului Oceanografic al Statelor Unite arată că lansarea unei bombe nuclear ar răspândi în atmosferă materialul radioactiv care va avea un efect devastator asupra mediului înconjurător.

„E de la sine înțeles că nu este o idee bună”, precizează autorii cercetării.

Un fotbalist a murit la 25 de ani, după ce s-a infectat cu COVID-19. La câteva ore au decedat tatăl și unchiul acestuia
GSP.RO
Un fotbalist a murit la 25 de ani, după ce s-a infectat cu COVID-19. La câteva ore au decedat tatăl și unchiul acestuia
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși
HOROSCOP
Horoscop 29 mai 2020. Săgetătorii sunt acum mai înțelepți și poate mai curajoși