”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Arad s-au autosesizat cu privire la acest eveniment. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat vineri, 31 iulie, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Adina Aconstantinesei.

Cercetările au loc in rem, cu privire la faptă, nu la persoane.

O femeie gravidă din Arad, bolnavă de COVID-19, a decedat, joi după-amiază, după ce a intrat în stop cardio-respirator în timpul transferului de la spitalul din Arad la Timişoara.

Femeia avea 39 de ani şi era gravidă în 28 de săptămâni.

Ea fusese internată pe secţia ATI din cadrul fostului spital municipal din Arad, care aparţine acum de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. După ce starea de sănătate s-a agravat, pe fondul infecţiei cu noul coronavirus, medicii au decis să o transfere la Timişoara.

În drum spre Spitalul Judeţean Timişoara, pacienta a intrat în stop cardio-respirator. A fost resuscitată, intubată şi resuscitată din nou la Unitatea de Primiri Urgenţe din Timişoara, unde a decedat.

La emisiunea Adriana Nedelea La Fix, managerul spitalului din Timișoara a acuzat spitalul din Arad de proastă gestionare a cazului gravidei decedate.

“Mai bine nu o duceam la spital, poate cine știe, nu murea, stătea la mine în brațe”, au fost declarațiile sfâșietoare făcute de soțul Emiliei Balea.

Trei anchete sunt în derulare, una internă, începută de conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Arad, una a responsabililor DSP Arad, iar alta este efectuată de DSP Timiş. Vineri dimineaţă, 15 cadre medicale au fost audiate.

Conform datelor preliminare din ancheta DSP Arad, pacienta gravidă avea unele comorbidităţi, precum diabet zaharat cu dependenţă de insulină, hipertensiune arterială şi obezitate de gradul II.

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Playtech.ro
Cine este, de fapt, soția lui Mihai Gâdea. Cu ce se ocupă Agatha Kundri
Românii i-au "atacat" castelul Prinţului Emanuel von und zu Liechtenstein, pe Facebook şi Google. "Asta este pentru Arthur"
Observatornews.ro
Românii i-au "atacat" castelul Prinţului Emanuel von und zu Liechtenstein, pe Facebook şi Google. "Asta este pentru Arthur"
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2021. Leii ar fi bine să se informeze foarte serios, înainte de a lua decizii sau a trage concluzii
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)