Dubă condusă de un buzoian, urmărită de polițiști după ce a forțat intrarea în țară și era să calce un agent

Comentează

O autoutilitară a fost urmărită de poliţiştii de frontieră constănţeni, după ce a intrat ilegal în ţară luni, 31 august, pe la Vama Veche, județul Constanța, granița dintre Bulgaria și România. Șoferul, un român din Buzău, a intrat pe contrasens şi a pus în pericol poliţistul aflat pe artera de control, pe care era să-l lovească. Autovehiculul a fost oprit la Mangalia, la 10 kilometri de punctul de trecere a frontierei, scrie portalul Replica.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, în data de 30 august, în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un bărbat din Buzău care conducea o autoutilitară.

„Şoferul a depăşit pe contrasens coloana de maşini aflate pe teritoriul Bulgariei pentru controlul de frontieră, iar la solicitarea poliţiştilor de frontieră de a intra la rând pe banda destinată controlului de frontieră, a accelerat, punând în pericol integritatea fizică a poliţistului de frontieră aflat pe arteră în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a continuat deplasarea, intrând în ţară pe contrasens”, se arată în comunicatul Gărzii de Coastă.

Un echipaj al poliţiştilor de frontieră a pornit în urmărirea dubei, aceasta fiind oprită în Mangalia, cu sprijinul poliţiştilor din municipiu.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi ultraj.

După ce luni românii care veneau din concediu au stat și trei ore la granița de la Vama Veche, Poliția de Frontieră a precizat marți, în jurul orei 12.00, că timpul de așteptare este de circa o oră.

Bulgaria a intrat, de duminică, pe lista țărilor galbene, cu o rată de infectare de 1,9 la mia de locuitori. De asemenea, românii care vor să meargă în Bulgaria vor avea nevoie, de la 1 septembrie, de certificatul digital european, care să ateste fie vaccinarea anti-COVID, fie trecerea prin boală, fie că au un test negativ.

Foto: Poliția de Frontieră

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O femeie căreia vântul i-a suflat umbrela roșie și merge pe stradă prin ploaie
10:47
Cod galben de vânt puternic și lapoviță la munte. ANM a emis noi alerte meteo: zonele vizate de rafale și ploi în următoarele 24 de ore
Mihai Chiriță este acuzat că ar fi prejudiciat . Sursa foto: Shutterstock, Facebook / Mihai Chiriță
Analiză
10:00
Achiziție „în orb” la Primăria Iași: factură de două milioane de lei, avizată și achitată în mai puțin de trei ore. Ce a cauzat atâta grabă în instituția publică condusă de Mihai Chirica
MONDEN
Claudia Pătrășcanu
12:33
Claudia Pătrășcanu, noi declarații după întâlnirea cu Gabi Bădălău în fața școlii: „Mi se pare îngrijorător ca un copil să asiste la asemenea scene”
Ioan Isaiu în „Băiat de milioane”, filmul lui Mircea Bravo | sursa foto: Libertatea
Exclusiv
12:04
Cine e actorul care a murit după ce a filmat câteva cadre în noul film al lui Mircea Bravo: „Mai era o scenă în care trebuia să apară”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
12 oct.
Luca Niculescu admite că există varianta să își depună mandatul înainte să ajungă la votul din Parlament. Ce a spus despre sprijinul lui Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Getty Images
12 oct.
Luca Niculescu anunță cu trei zile înainte să depună lista miniștrilor în Parlament că nimeni nu i-a oferit garanții că Guvernul lui va trece. Ce variante are
Ultimele știri
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
13:19
Amendă uriașă pentru un șofer care a blocat o ambulanță în misiune, pe o distanță de 6 km, în Germania: a ignorat complet sirena și luminile albastre
13:06
O șoferiță a schimbat mașina și s-a trezit cu 165 de amenzi: două cifre inversate au costat-o 10.800 de euro
Analiză
13:00
Dezastru la examenul național de medic specialist 2026: Rată masivă de picare, bareme contestate și memorii. Zeci de tineri medici riscă să devină șomeri
TRENDING
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
12 oct.
Horoscop 13 octombrie 2026. Peștii, a venit momentul să își spună întrebări despre activitatea lor de zi cu zi și să afle ce ar putea regla
avion Qantas în aer
12:49
Un zbor Italia-Australia a fost anulat după o invazie de ploșnițe la bord. Pasagerii au fost mușcați timp de 17 ore, iar medicamentele din avion s-au epuizat
Rândunica este o pasăre mică, are o lungime de 19 cm, mai mică decât vrabia, și o greutate de 16-24 g. Sursă foto: Getty Images.
11:57
În 1974, mii de rândunele au fost urcate într-un Boeing 727, alături de 140 de pasageri. Povestea neobișnuitei operațiuni de salvare a păsărilor din Europa
Portretul unei doamne blonde cu o atitudine pozitivă, îmbrăcată în halat de laborator, care zâmbește către aparatul foto în timp ce prezintă două flacoane de pastile, într-un birou.
10:51
Adevărul despre suplimentele pentru longevitate. Medicii geriatri spun ce obiceiuri simple prelungesc cu adevărat viața
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună
10:29
O tânără a renunțat la slujba dintr-o bancă din Londra, a cumpărat un iaht cu 1.900 de lire pe internet și acum economisește o avere în fiecare lună: „Un mod de viață mai flexibil”
O asistentă medicală o ajută pe o femeie în vârstă să se ridice de pe o canapea gri
09:39
Testul simplu de 30 de secunde care îți spune ce vârstă are corpul tău
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia are nevoie de o proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2,7 ani ce suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
08:00
După ce va fi supusă unei complicate intervenții chirurgicale, Natalia va avea nevoie de proteză oculară și de tratamente postoperatorii. Fetița de 2 ani și 7 luni, care suferă de o formă rară de cancer infantil, are nevoie de 8.000 de euro
Jandarmeria a folosit inclusiv tunuri de apă pentru dispersarea participanților de la mitingul din 10 august 2018. Sursă foto: Hepta.
07:53
Dosarul 10 august se judecă la trei zile după ce faptele s-au prescris: un nou termen la Curtea Militară de Apel București
Un bărbat îmbrăcat într-o geacă neagră și pantaloni închiși la culoare, mergând pe un trotuar pavat în timp ce ține o umbrelă maro deasupra capului, pe o ploaie torențială.
07:42
Val de frig, ploi în fiecare zi, lapoviță și ninsori, apoi încălzire. Prognoza meteo ANM până pe 8 noiembrie 2026
Ilustratie Targu-Neamt (15) copy
ExclusivReportaj
07:00
Oraşul în care oamenii se trezesc noaptea ca să facă duş sau ca să spele rufe la maşină. „Problema se va rezolva când voi schimba toată conducta. Sper ca la anul, pe vremea asta, să termin”, spune preşedintele CJ Neamţ
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?