Elena Lasconi spune că nu ar mai vota „Da” la un referendum pentru familia tradițională: „Sunt destupată la cap”

 15 comentarii

Elena Lasconi, primarul USR din Câmpulung Muscel, a susținut, înaintea alegerilor pentru șefia USR la care va candida, că s-a răzgândit și că, dacă ar mai fi un referendum pentru familia tradițională cum a fost în 2018, nu ar mai vota „Da”.

„Ați convoca dacă ați fi președintă a României sau ați mai participa cu un vot pozitiv la un referendum privind familia tradițională?”, a fost întrebată Lasconi la Europa FM.

„Nu cred… De fapt, nu. Categoric nu. Pentru că v-am spus, fiecare este liber să-și trăiască viața cum vrea. Și nu este treaba politicului sau nu este treaba USR-ului să intre în viața oamenilor”, a susținut candidatul la șefia USR.

„Știți cum e, eu chiar cred despre mine că sunt destupată la cap. În USR e loc pentru toată lumea. Atât pentru creștini, cât și pentru atei, atât pentru cei care sunt LGBTQ sau non-LGBTQ, atât pentru gay, cât și pentru hetero”, a adăugat candidatul la șefia partidului după demisia lui Cătălin Drulă.

Aveam o sensibilitate cu cuvântul căsătorie, în niciun caz nu sunt împotriva unui parteneriat civil. Eu am în familie, fiica mea. Și eu am cale de comunicare cu ea și învăț lucruri.

Lasconi spunea anul trecut că e pentru familia tradițională

Elena Lasconi a fost în centrul unui scandal în noiembrie 2023 legat de familia tradițională. „Eu sunt creştină, sunt ortodoxă şi consider că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat”, a spus ea în emisiunea Insider Politic de la Prima TV. Lasconi a susținut apoi că, la referendumul pentru familia tradiţională organizat în 2018, a votat „Da”, adică pentru căsătoria dintre un bărbat și o femeie.

După o zi, pe 5 noiembrie, președintele USR, Cătălin Drulă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă din campania pentru europarlamentare, în caz contrar urmând să o excludă de pe liste prin decizia politică a Biroului Naţional al partidului. Lasconi a anunțat însă că se retrage singură.

Tot pe 5 noiembrie, fiica ei, Oana Lasconi, a spus că este „absolut dezgustată” de afirmațiile mamei ei, iar ulterior a afirmat că „un homofob în minus la Parlamentul European este un câștig”. „Sunt în continuare absolut șocată să aflu că mama mea a votat pentru susținerea familiei tradiționale”, a spus atunci Oana Lasconi, susținătoare a drepturilor LGBT.

Drulă a demisionat de la șefia USR, Lasconi, favorită să-i ia locul

Președintele USR a anunțat pe 10 iunie 2024 că își dă demisia din funcţia de preşedinte al partidului, după aproape doi ani, în urma alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie, când USR a obținut rezultate sub așteptări. La europarlamentare, Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP) a ieșit pe locul trei, după PSD-PNL și AUR.

Cătălin Drulă a fost ales preşedinte al USR în iulie 2022, cu peste 70% din voturi, după demisia lui Dacian Cioloș. El va mai rămâne președinte până când se vor organiza alegerile pentru desemnarea succesorului.

Elena Lasconi, care este unul dintre cei șase candidați pentru funcția de președinte USR alături de Cristian Seidler, Radu Hossu, Vasile Dincă, Luiza Oancea și Vasile Gabriel Filip, are cele mai mari șanse să devină succesorul lui Cătălin Drulă.

Pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie. După alegerea președintelui USR, va fi stabilit noul Birou Național al USR. Congresul USR a fost convocat pentru 29 iunie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (15)
  • Avatar comentarii

    Realist2023 22.06.2024, 13:59

    Deci Elena si-a pus cenusa in cap si regreta declaratia prin care s-a scos singura in offside - in politica e important ce scoti pe gura. Si vad ca isi joaca tare cartile, tintind o majoritate in Biroul National - a invatat din greselile precedentilor ...

  • Avatar comentarii

    musatm000 22.06.2024, 14:13

    Doamna Lasconi este impinsa sa declare ca principala grija a romanilor este despre LGBT. Sare in sus de bucurie Ciolacu si Simion . Desigur ca persoane cu comportament LGBT au fost de mii de ani si or sa mai fie ,ei singuri isi dau seama ca sunt minoritari...ce este important cred eu,este ca sa-si declare apartenenta poate asa salvam copiii si persoane ce sunt victimile violurilor,sa ne amintim de Corneliu Barladeanu sau de Pomohaci ce nici acum nu recunosc ce au facut toti o dau pe a politicienilor...este o inscenare...doamna Lasconi ,prima grija a romanilor sunt facturile,cosul zilnic ,ratele la banci ce au dobanzi de cinci ori mai mari ca in occident si sa stiti ca LGBT -isti sunt si acolo dar dobanzile si nivelul de viata este incomparabil mai bun cu cel din Romania,de ce? pentru ca politicienii nu sunt lasati sa fure si sa-si bata joc de cetateni ca la noi.

  • Avatar comentarii

    Sandhuguru 22.06.2024, 14:24

    Respect elena lasconi, singura care poate duce USR le la 8% la 3%! Votati LGBTQ+, viitorul de AUR al Romaniei!

  • Avatar comentarii

    ultrasro1916 22.06.2024, 14:34

    O oportunista sinistra din stirpea Giorgiei Meloni.

  • Avatar comentarii

    Imparatul_e_gol_pe_YOUTUBE 22.06.2024, 14:35

    este 100% treaba statului sa defineasca dpdv legal ce este familia pt ca multe relatii legale depind de acest statut. Duduia asta a fost "re-educata" in spiritul bolsevic al progresistilor in care nu ai voie sa ai decat parerea partidului.

ALTE ȘTIRI
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
20:05
Trump vrea să-i ofere lui Putin stimulente de câteva miliarde de dolari în schimbul unui armistițiu parțial în Ucraina
19:53
Aeroportul din Riad, atacat din nou de rebelii houthi din Yemen. Un proiectil a lovit Terminalul 4
Interviu
19:23
Ce implică Planul European pentru Locuințe Accesibile? Pentru ce primește România bani europeni
19:13
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?