Tată elvețian amendat cu 19 euro după ce copiii au mâncat câte un croissant înainte de controlul vamal

Comentează

Un elvețian a fost amendat cu 19 euro după ce copiii săi au mâncat câte un croissant înainte de controlul vamal. Autoritățile susțin că bărbatul nu a declarat bunurile la vamă.

Greșeala comisă de elvețian

Mehmet K., un bărbat din orașul elvețian Fribourg, a mers, în august, cu cei doi copii ai săi în Germania unde au făcut cumpărături în valoare de aproximativ 300 de euro. După ce au terminat, cei trei au vrut să se întoarcă în Elveția prin vamă, dar acolo au avut parte de o surpriză neplăcută, relatează ziarul regional german Südkurier.

Înainte de a ajunge la vamă, el le-a dat copiilor săi să mănânce câte un corn. Un vameș a observat că lipsesc produse și i-a aplicat acestuia o amendă de aproximativ 19 euro.

Potrivit biroului principal al vămii din Lörrach, lipseau și alte mărfuri în afară de cele două cornuri. De asemenea, elvețianul a negat, în ciuda întrebărilor repetate, că ar fi consumat sau lăsat mărfuri în Germania. Conform legii însă, toate mărfurile cumpărate în Germania trebuie să poată fi prezentate la vamă. Consumul acestora înainte de trecerea frontierei este interzis.

Bărbatul a depus o plângere la Direcția Principală a Vămilor

Cu toate acestea, elvețianul s-a simțit nedreptățit. El a depus o plângere la Direcția Principală a Vămilor, la care a primit un răspuns două luni mai târziu.

Șeful Direcției Principale a Vămilor din Lörrach a precizat în document că plângerea bărbatului a fost respinsă ca neîntemeiată. De asemenea, el cere scuze pentru întârzierea răspunsului, invocând motive organizatorice.

Potrivit acestuia, Mehmet K. cumpărase alimente în valoare de peste 300 de euro și solicitase la vamă confirmarea exportului într-o țară din afara UE. Aceasta le permite comercianților să ceară rambursarea TVA-ului de la fisc. Comercianții le virează de obicei clienților din țări non-UE, cum este Elveția, suma rambursată sub formă de reducere.

Însă o astfel de cerere presupune ca solicitantul să prezinte vamal toate produsele declarate pentru export. Vameșul a explicat că l-a întrebat de mai multe ori pe bărbat, în limba engleză, deoarece acesta nu vorbea germană, dacă toate produsele declarate pentru export se află în mașină sau dacă unele au fost deja consumate ori lăsate în Germania. El ar fi negat clar aceste lucruri, se arată în răspuns.

Bărbatul spune că răspunsul oficial se bazează doar pe relatarea vameșului. El solicită acum să fie verificate înregistrările video ale incidentului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
MONDEN
Mirabela Gradinaru alaturi de designerii Romanian Fashion Week 2026
15:25
Cum a apărut Mirabela Grădinaru la Romanian Fashion Week. Prima Doamnă a atras atenția tuturor. „Designerii au nevoie de libertate creativă”
Cristina Dorobanțu
15:25
Cristina Dorobanțu despre sarcina care i-a schimbat viața: „Mi-am spus foarte bine rugăciunile”
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Ultimele știri
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
15:42
INS: PIB-ul a bătut pasul pe loc în al doilea trimestru din 2026 și a scăzut față de anul trecut
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
15:34
Spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova mai așteaptă: când ar urma să fie gata, de fapt, după noua amânare a Guvernului
TRENDING
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Femeie tristă care se simte singură în timp ce colegii o ignoră într-un hol modern de birou
14:20
Ești iubit de colegi sau doar tolerat? 10 semne care arată ce părere au despre tine la birou
Ce condimente se pun la murături
14:08
Ce condimente se pun la murături
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...