Reprezentanții Executivului au blocat accesul publicului la harta interactivă și au eliminat tabelele cu situația pe județe. De sâmbătă, și prefecții au fost instruiți să nu mai dea nici o informație despre testele și cazurile confirmate pozitiv din județele fiecăruia. Grupul de Comunicare Strategică a motivat că „Există riscul de a genera confuzie pentru comunitățile respective și de a induce o percepție distorsionată față de situația de fapt”, arată Hotnews.

„Raportarea distribuirii pe județe a cazurilor confirmate cu noul coronavirus (COVID-19) nu indică prezența persoanelor respective în comunități, așa cum induce o astfel de raportare, întrucât această raportare se realizează în funcție de adresa de domiciliu. Potrivit protocolului medical, persoanele confirmate pozitiv la testul pentru noul coronavirus sunt internate în spitalele special destinate unor astfel de cazuri pozitive, într-un regim strict de izolare (ex: o persoană din Suceava este internată în Iași)”, se arată într-un răspuns al Grupului de Comunicare Strategică (GCS) pentru jurnaliști.

„De asemenea, și în privința unei raportări care ar indica situația internărilor în funcție de unitățile spitalicești, am constatat riscul de a genera confuzie pentru comunitățile respective și de a induce o percepție distorsionată față de situația de fapt. Este motivul pentru care încercăm să prevenim stigmatizarea și orice situație care, la nivel local, ar genera comportamente sociale nejustificate”, a transmis Grupul de Comunicare Strategică.

Prefecții din România au primit sâmbătă de la secretarul de stat din MAI Gheorghe Sorescu un document prin care sunt anunțați că nu au voie să comunice informații despre pacienții confirmați cu noul coronavirus. Interdicția se referă la numărul de teste, numărul de persoane depistate pozitiv, și datele despre starea de sănătate.

Decizia vine la o zi după ce din informările oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică au fost eliminate astfel de date, iar harta oficială cu cazurile de infectări din județe a fost eliminată din tabloul interactiv realizat pentru public.

„Încercarea de a ascunde răspândirea cazurilor pe județe și directivele adresate prefecților, de a nu informa presa, constituie încălcări grave ale libertății de exprimare” au transmis, sâmbătă, într-un protest, jurnaliștii din 28 de publicații locale și site-uri de știri.

Citeşte şi:

De ce autoritățile nu au luat o măsură mai dură? Înalt oficial: ”O să vină și momentul restricțiilor totale. Nu puteam să veghem și deplasarea populației și pe cea a Diasporei”

Video | În timp ce un preot din Scăieni cheamă cât mai mulți oameni duminică la slujbă, un preot din Brazilia ține slujbele online

Primul deces în România din cauza noului coronavirus

FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO „Vi se pare atât de incitant?” » Sexy-avocata din Cluj, declarații incendiare: „Experimentez și alte activități”
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Playtech.ro
Ce se întâmplă cu fix 72 de ore înainte să mori. Primul semn care apare, oamenii de știință au făcut descoperirea
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Observatornews.ro
Ultimul mesaj lăsat de poliţistul de 26 de ani care s-a sinucis după o ceartă cu iubita
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2021. Berbecii sunt înclinați spre decizii care nu le fac cinste, doar ei pot evita acest lucru
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
Știrileprotv.ro
Mișcarea neașteptată făcută de Revolut. Mulți români vor fi surprinși. Ce s-a întâmplat
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Telekomsport
EXCLUSIV | Detalii mai puţin ştiute despre Miss Universe România. Carmina dărâmă prejudecăţile
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie
PUBLICITATE
Imagination de la Foreo - masca de față pe care ți-o personalizezi... pe masa din bucătărie