Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui au fost sesizaţi chiar de cadrele medicale ale maternităţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
„S-a făcut o evaluare complexă a cazului, care a relevat lipsa de garanţii morale din partea părinţilor şi a situaţiei de risc în care se afla bebeluşul. În aceste condiţii, s-a impus separarea copilului de familie şi identificarea unei măsuri de protecţie specială care să permită creşterea şi dezvoltarea armonioasă a minorului”, a declarat pentru adevarul.ro, Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.
Şi alţi trei fraţi ai bebeluşului, cu vârste cuprinse între doi şi zece ani, se află în plasament la familii substitut.
Femeia din Bârlad a născut în luna ianuarie într-un tren, în apropiere de gara Vaslui, ajutată de soţul ei şi de o angajată CFR.