Locuitorii capitalei slovace Bratislava trăiesc de circa trei luni un coşmar. Patru femei şi o fetiţă au fost atacate cu seringa de necunoscuţi pe stradă. Aceştia ţinteau gâtul trecătoarelor şi le injectau în câteva clipe o doză mare de ketamină, un anestezic puternic, de uz veterinar.

Conform presei din Slovacia, primele două femei injectate în gât cu anestezic au fost găsite zăcând inconştiente pe stradă, la finalul lunii august. De atunci, în fiecare lună s-a mai înregistrat cât un atac, printre victime fiind şi o copilă de nouă ani. Persoanele agresate s-au trezit după circa şase ore, fără să-şi aducă aminte altceva în afară de pişcătura pe care au simţit-o la nivelul gâtului.
4228-203672-32seringashutter.jpg
În vreme ce trei dintre femei au fost doar jefuite şi abandonate în stradă, o alta a fost luată cu o dubă şi dusă într-un loc părăsit, unde a fost găsită de poliţie. Potrivit anchetatorilor, nici una dintre victime nu a fost violată, dar este dificilă constatarea unei agresiuni sexuale după administrarea ketaminei, care acţionează ca un relaxant muscular foarte puternic.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.