Anchetă complicată despre o fetiță moartă în condiții suspecte la Spitalul Județean Satu Mare. Copila de numai un an și două luni s-a stins, în urma unei crize de epilepsie pe care medicii credeau o pot ține sub control. Cazul a intrat în atenția procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare care vor să afle cine se face vinovat pentru moartea copilei.
Cazul fetiței a intrat în atenția anchetatorilor, în urma unui mesaj publicat pe Facebook de Adina R, care ar fi medic în Satu Mare, informează portalsm.ro.
Fetița, care s-a stins din viață, se numește Denisa Nicoleta. De când a văzut lumina zilei, copila a trăit alături de părinți într-o colibă de pe malul Someșului. În luna ianuarie, micuța a fost luată de la părinți și plasată în grija unui asistent maternal, în urma unei anchete a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Satu Mare.
Pentru că părinții ei trăiesc într-o sărăcie lucie, Denisa Nicoleta nu are certificatul de naștere și nici medic de familie.
Pe 26 mai, fetiței i s-a făcut rău, iar asistenta maternală, care o are în grijă, a sunat la 112. Copila a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, unde a murit în condiții suspecte.
„La Urgență, știind că este un copil care a fost adus în urma unei crize epileptice, l-au ținut vreo 5-6 ore acolo, investigații, analizele de sânge au venit în vreo 4-5 ore, poate nu considerau că e urgență. Nu s-au repetat crizele cât a stat în Urgență, dar totuși s-au gândit să o interneze. Pe Secția de Pediatrie, zic eu, din punct de vedere al unuia care n-a studiat Neurologie sau NeuroPediatrie, a intrat în status epilepticus. Medicul de serviciu (nu știu dacă era Pediatru, Neurolog, Medic de Familie) i-a administrat de două ori cate 5 ml de Diazepam intramuscular (în ghidurile de Neurologie zice că se administrează 0,3-0,5 ml /kg corp intravenos lent sau intrarectal pentru a preveni riscul de apnee, hipotensiune arterială). Fetița având doar 8 kg, puteți să faceți un calcul simplu și veți constata că a primit o doză cam mare. Normal că a facut stop cardio respirator, fără nicio șansă de a mai fi salvată”, a scris Adina R, cea care a făcut public cazul.
Procurorii au deschis o anchetă pentru moarte suspectă. Anchetatorii nu exclud nicio variantă. Aceștia vor să afle dacă a fost vorba despre un accident, o agresiune sau despre o culpă medicală.