În sentinţa publică pronunţată astăzi, Judecătoria Focşani dispune „punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr 26/2018, emis de Tribunalul Vrancea, dacă nu mai este arestat în altă cauză”.

Cristinel Bîgiu a executat doi ani şi şase luni, adică o jumătate din sentinţa dispusă de Curtea de Apel Ploieşti, relatează Agerpres.

Acesta este închis la Penitenciarul Focşani, pentru o pedeapsă de cinci ani şi două luni, aplicată prin sentinţa penală pronunţată anul trecut de Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Judecătoria Focşani a decis ca Bîgiu să se afle sub permanentă supraveghere pe perioada liberării condiţionate, până la data expirării pedepsei, pe 20 septembrie 2021.

În decembrie 2016, fostul preşedinte al CJ Buzău a fost condamnat definitiv la cinci ani şi două luni de închisoare cu executare pentru infracţiunile de luare de mită, abuz în serviciu şi tentativă de spălare a banilor. Bîgiu a mai fost judecat în alte două dosare instrumentate de DNA, vizând infracţiunea de luare de mită.

Anul trecut, în luna mai, fostul șef al Consiliului Județean Buzău Cristinel Bâgiu, aflat în închisoare, s-a ales cu pedeapsa majorată.

Cristinel Bîgiu a fost prefect, senator şi şef al CJ Buzău.


Citește și… VIDEO/ Românul polar: face baie la copcă și are o sănătate de fier


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.