Un bărbat și-a uitat gemenii în mașină timp de mai multe ore. Copiii, în vârstă de 11 luni, au murit.
Tragedia a avut loc în Bronx, New York. Juan Rodriguez și-a luat gemenii cu el la Centrul Medical pentru Veterani, acolo unde lucra. A mers la serviciu și și-a lăsat copiii, Phoenix și Luna, închiși în mașină de la ora 8:00 până la 16:00.
După ce și-a încheiat ziua de muncă, bărbatul s-a întors la mașină, a urcat la volan și a pornit spre casă. la un moment dat, acesta a privit în oglinda retrovizoare și și-a dat seama că gemenii erau în mașină, însă a fost prea târziu.
Din cauza căldurii în care au stat, cei doi copii erau inconștienți. La fața locului a ajuns un echipaj de urgență, însă nu s-a mai putut face nimic pentru micuți.
În urma tragdiei, tatăl gemenilor a fost reținut de poliție.
Mama gemenilor, Marissa, a făcut declarații după tragedie pentru NBC News.
"E un om bun și un tată bun și știu că niciodată nu le-ar fi făcut ceva rău copiiilor noștri în mod intenționat. Nu am cum să trec peste această pierdere și știu că el nu-și va ierta niciodată cele întâmplate", a declarat femeia.
FOTO: captură video; Twitter