Tânăra pe nume Arii are 2,6 milioane de urmăritori pe rețelele de socializare.

Arii a decis să-și deschidă propria sa afacere și a lansat o linie vestimentară. A investit bani în modele, fotografi, echipă de machiaj și într-un studio unde să se poată face filmările.

Însă eforturile sale nu au fost recompensate. Compania cu care a lucrat la producția de haine i-a dcerut să vândă cel puțin 36 de obiecte vestimentare din fiecare model lansat, lucru care nu s-a întâmplat, potrivit am.com.mx.

„Știam că avea să fie greu, însă am avut parte de încurajărilor oamenilor care țin la mine. Mulți mi-au spus că vor cumpăra haine de la mine, însă nu au făcut acest lucru”, a spus Arii.

Ghinion maxim pentru o tânără influencer. Și-a lansat colecție de haine, dar n-a vândut nicio piesă vestimentară

„Am trimis produse și celor care lucrează în domeniul relațiilor publice, însă nu mi-au răspuns. Cel mai grav este că aceia despre care credeam că mă vor sprijini nici măcar nu au distibuit postările mele. Asta nu înseamnă falimentul mărcii mele, este doar un semn că trebuie să muncesc mai mult”, a adăugat Arii.


Citește și:

Ministerul Sănătăţii şi compania Abbvie dau vina pe o scăpare tehnică pentru jocul cu preţurile a două medicamente pentru hepatita C. Ministerul minte când spune că mărirea preţurilor nu s-a făcut cu derogare de la lege

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.