Harghita ține departe pandemia de Covid-19, deși are 25 de persoane în carantină

Comentează
Arhiva foto

Harghita continuă să fie unul dintre ultimele județe în care nu au fost înregistrate cazuri de oameni cu coronavirus, deși are 25 de oameni în carantină, anunță Agerpres.

În judeţul Harghita nu s-a înregistrat, deocamdată, nici un caz de infectare cu noul coronavirus, a informat, miercuri, Instituţia Prefectului.

Î<strong>n Harghita se află în carantină 25 de persoane, în centrele de carantină fiind disponibile 350 de paturi. În judeţ sunt în izolate la domiciliu un număr de 2.025 de persoane, iar în ultimele 24 de ore au ieşit din izolare 22 de harghiteni.</strong>

Faţă de ziua precedentă, au mai intrat în carantină un număr de trei persoane, iar în cazul a 105 harghiteni s-a impus măsura izolării la domiciliu.

Până în prezent, nu a fost confirmat niciun caz de infecţie cu noul coronavirus, a precizat sursa menţionată.

Instituţia Prefectului a mai informat că un număr de 15 persoane din Harghita au fost amendate, în ultimele 24 de ore, din cauza nerespectării izolării la domiciliu.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Harghita a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 1.706 de persoane, fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, cu amendă în cuantum total de 21.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii izolării la domiciliu.

De asemenea, poliţiştii au verificat şi respectarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în zona a trei centre în care se află persoane carantinate.

„Reamintim cetăţenilor că nerespectarea legislaţiei poate atrage aspre sancţiuni cu amendă, sau chiar condamnarea la închisoare. Din aceste motive, este imperios necesar ca cetăţenii să se informeze numai din surse oficiale, să fie responsabili şi să conştientizeze faptul că trăiesc într-o colectivitate a cărei linişte şi sănătate pot fi afectate de acţiunile sau inacţiunile inconştiente ale unor semeni. Rugăm să cetăţenii să respecte întocmai recomandările autorităţilor, iar pentru siguranţa tuturor mesajul şi cuvântul de ordine este: 'Staţi în casă'!”Instituţia Prefectului

Cum ne ferim de COVID-19

Copiii cu părinții infectați cu noul coronavirus vor fi preluați de asistența socială. Care este procedura.

TAROM a suspendat, începând de miercuri, ora 12, operarea curselor interne pentru următoarele 14 zile.

Marcel Vela vine cu explicaţii: Cei care se plimbă sau îşi scot căţelul la plimbare, pe lângă casă, nu trebuie să aibă declaraţie la ei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Satul din Prahova unde bucureștenii au cumpărat aproape toate casele. Sursă foto: Captură Youtube.
18:31
Satul din Prahova în care s-au mutat zeci de bucureșteni: au cumpărat aproape toate casele vechi disponibile
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18:06
Omar Hayssam a ieșit din Penitenciarul Jilava. Sirianul a fost preluat de o ambulanță
MONDEN
Adina Buzatu la nunta fiicei sale
Exclusiv
19:05
Adina Buzatu, despre condiția impusă de fiica și ginerele ei la nuntă: „Am respectat-o și nu am comentat”
Dan Alexa si Alina Puscau la Asia Express. Foto/ Antena 1
17:40
Cadoul pe care Dan Alexa i l-a oferit Alinei Pușcău. Vedeta a făcut totul public, în cea mai grea perioadă din viața ei, lupta cu cancerul
POLITIC
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, în Parlament la votul moțiunii de cenzură PSD-AUR împotriva guverului Bolojan, 5 mai 2026 Sursă foto: Vlad Chirea/ Libertatea
13:54
Sorin Grindeanu, atac dur la Ilie Bolojan: „S-a dezumflat umflatul cu pompa de boți”. Ce spune despre zborul privat la Mykonos
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ultimele știri
19:53
Aeroportul Timișoara cheltuie pe 2 mașini de lux mai mult decât profitul pe tot anul trecut
19:43
O femeie a aruncat la gunoi o comodă în care păstra peste 50.000 de euro: ce a făcut persoana care a găsit banii
19:31
Daniel David, fostul ministru al Educației, despre rezultatele elevilor români la PISA 2025: „Nu ai paradigma PISA în procesul educațional, nu ai cum să ai rezultate bune!”
Analiză
19:26
Summitul BRICS: Modi, Putin și Xi se întâlnesc la Delhi sub umbra lui Trump. De ce consensul este puțin probabil în blocul care vrea să ia fața Occidentului
TRENDING
11:39
„Ducele”, un primar din Argeș, acuzat că a făcut din bani publici un drum către terenurile sale. Localnicii l-au reclamat la DNA
15:50
Cum a fost „concediată” Nadia Comăneci de Donald Trump. În ce emisiuni și seriale a mai apărut celebra gimnastă
10:37
Un general al Armatei Române a fost găsit împușcat în cap, în Prahova
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Colaj țipar blocat intr-o fantana din Muntenegru de 35 de ani.
18:55
Un țipar de 2 kilograme trăiește în fântâna unei familii din Muntenegru de 35 de ani: nimeni nu știe cum a supraviețuit acolo
Cristina Vladau pacienta cu migrena si vicepresedintele Asociatiei pentru Sanatatea Creierului Foto Alexandra Manaila Libertatea
18:22
„Am ratat concedii și evenimente importante din viață”: Adevărul despre migrene, de la mituri la terapiile de 26 de milioane de euro
Schimbarea din aplicații care îi face pe tineri să renunțe la telefon. Sursa foto: Getty Images.
16:07
Cum îi ții departe pe copii de rețelele sociale: măsura simplă care schimbă comportamentul online
Ciorchini proaspeți de struguri pe un butoi rustic
14:07
Turismul vitivinicol, noul trend pentru vacanțe în toamna 2026. Destinația UNESCO la doi pași de România unde biletele încep de la 51 de lei
 Uzupis
Reportaj
13:35
Am vizitat Uzupis, cea mai mică republică din lume, care are constituție și în limba română: „Locul unde oamenii au dreptul să fie fericiți”
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
08:28
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Martorul de combustibil aprins pe bordul unei mașini, indicând o autonomie rămasă de 50 km.
9 sept.
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
10 sept.
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric. Sursă foto: Captură video Prima TV.
17:48
Un pensionar a fost lovit pe trotuar de o femeie care conducea un triciclu electric, la Pașcani
5 Știri by Libertatea actualitate 11 septembrie 2026. Foto: Libertatea.
17:18
5 Știri by Libertatea – Actualitate: Cum se poate face rost de bilete furate la Castelul Peleș | Câți bani cheltuie Guvernul pe protocol
Președintele Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe, senatorul Alexandru Muraru
Exclusiv
17:00
Unii ofițeri SIE ar putea primi dreptul legal să-și cerceteze penal colegii, conform unui proiect de lege adoptat deja de Camera Deputaților
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție. Sursă foto: Profimedia.
16:53
O româncă din Italia riscă închisoarea după ce bătrâna de care avea grijă a fost găsită moartă la 10 luni de la dispariție
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate