Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat a doua ședință CSAT din mandatul său, care expiră luna viitoare. Pe ordinea de zi a ședinței care va avea loc pe 30 aprilie va fi și participarea României la planul comun de apărare a Europei, a anunțat miercuri, 23 aprilie, Administrația Prezidențială.
Cuprins:
Palatul Cotroceni a transmis subiectele de discuție:
„În cadrul ședinței Consiliului vor fi analizate și alte tematici de actualitate din domeniul securității naționale”, a precizat Administrația Prezidențială.
Aceasta va fi ultima ședință prezidată de Ilie Bolojan ca președinte interimar. Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 4 și 18 mai.
Prima ședință de CSAT a lui Bolojan a fost pe 28 martie și s-a referit la evoluțiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei acum trei ani. Atunci s-a decis că sprijinul militar și financiar pentru Ucraina va continua, iar România va crește etapizat procentul din PIB alocat apărării.
Potrivit legii, CSAT „se convoacă de preşedintele acestuia, trimestrial sau de câte ori este necesar”, dar CSAT poate fi convocat „şi la iniţiativa a cel puţin patru membri din componenţa prevăzută de lege”.
Preşedintele României, adică Ilie Bolojan, îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar premierul, adică Marcel Ciolacu, este vicepreşedinte.
Membrii CSAT sunt: ministrul apărării (Angel Tîlvăr), ministrul de interne (Cătălin Predoiu), ministrul de externe (Emil Hurezeanu), ministrul justiţiei (Radu Marinescu), ministrul economiei (Bogdan Ivan), ministrul finanţelor (Tanczos Barna), directorul SRI (Răzvan Ionescu, șef interimar), directorul SIE (Gabriel Vlase), şeful Statului Major al Apărării (Gheorghiță Vlad) şi consilierul prezidențial pentru securitate naţională (Cristian Diaconescu).