Mai multe trenuri au încremenit, vineri, la ora opt seara, în Gara de Nord din Bucureşti, pentru aproape o oră, în timp ce sirenele răsunau fără oprire.
În triaj, un incendiu izbucnise la două vagoane date spre casare. Pompierii au intervenit imediat şi au reuşit să îl decupleze pe unul dintre ele, celălalt arzând însă în totalitate. Incendiul a fost stins după o jumătate de oră. Din fericire, nu au fost victime, însă călătorii au aşteptat vreme de o oră înainte ca trenurile să se pună din nou în mişcare.