Un bărbat a ajuns la spital, duminică seara, cu arsuri la picioare, în urma unui incendiu izbucnit la o fabrică de mase plastice din Hunedoara. Norul de fum a putut fi văzut de la aproape 10 kilometri distanță. Garda de Mediu a demarat o anchetă în urma incidentului.
Incendiul a izbucnit, duminică, la o fabrică de mase plastice din apropiere de Hunedoara. Focul s-a extins pe o suprafață de câteva sute de metri pătrați, notează Mediafax.ro.
La fața locului, pompierii din cadrul ISU Hunedoara au intervenit cu două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD, precum şi alte două maşini de stins incendii cu capacitate mărită de la Deva.
„Ambulanţa a transportat la spitalul din Hunedoara o persoană cu arsuri pe membrele inferioare, un bărbat. Este muncitor pe platforma industrială”, a declarat, pentru sursa citată, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda.
Acţiunea pompierilor a fost îngreunată de fumul dens cauzat de arderea plasticului care a putut fi văzut de la mare distanță.
La fața locului a intervenit o echipă de la Garda de Mediu.
„Deoarece prin ardere, deşeurile din plastic au generat o mare cantitate de fum, la locul dezvoltării incendiului s-a deplasat şi o echipă a Garzii de Mediu. Norul de fum nu a fost purtat de curenţii de aer spre municipiul Hunedoara, ci s-a ridicat la mare înălţime, putând fi observat de la o distanţă de aproximativ 10 kilometri”, a menționat Doda.
Pompierii au avut parte de o misiune dificilă deoarece hidranții erau dezafectați.
„Pompierii au reuşit controlarea arderii şi limitarea propagării acesteia la halele de producţie în câteva zeci de minute. Intervenţia a fost îngreunată de faptul că hidranţii aflaţi în interiorul obiectivului erau dezafectaţi, pompierii fiind nevoiţi să realizeze alimentarea cu apă în sistem navetă, de la cel mai apropiat hidrant funcţional”, a precizat Doda.
Un muncitor aflat pe platforma industrială a fost rănit, el suferind arsuri de gradul întâi la piciorul stâng.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
sursă foto: ISU Hunedoara