India va depăși săptămâna aceasta China, devenind cea mai populată țară din lume, anunță ONU

 1 comentariu
Arhiva foto

India va depăși China și va deveni, săptămâna aceasta, cea mai populată țară din lume, ajungând la aproape 1,43 de miliarde de locuitori, a anunțat luni, 24 aprilie, Organizația Națiunilor Unite (ONU), potrivit agenției de știri France Presse.

„Până la sfârșitul acestei luni, se așteaptă ca populația Indiei să ajungă la 1.425.775.850 de persoane, egalând și apoi depășind populația Chinei continentale”, a precizat Departamentul pentru Afaceri Economice și Sociale al ONU.

Săptămâna trecută, raportul anual al ONU privind starea populației la nivel global indicase că această bornă va fi atinsă până la jumătatea anului 2023.

India depășește China atât datorită creșterii rapide a propriei populații, cât și din cauza declinului populației Chinei, după ce anul trecut aceasta scăzuse la 1,426 de miliarde de locuitori și va continua să scadă.

Considerată cea mai populată țară din lume de la căderea Imperiului Roman, în secolul al V-lea d.Hr., și până în prezent, China ar trebui să scadă constant în ceea ce privește numărul de locuitori și să ajungă la aproximativ un miliard de oameni până la sfârșitul acestui secol, potrivit estimărilor ONU.

Datele referitoare la China nu includ Taiwanul, Hong Kongul sau Macao.

Între timp, „este aproape sigur“ că populația Indiei va continua să crească în următoarele decenii, potrivit Națiunilor Unite.

Conform proiecției medii a ONU, India va ajunge la 1,5 miliarde de locuitori până la jumătatea secolului - deși oficialii organizației au subliniat că această cifră ar putea fi mult mai mică sau mai mare.

Scăderea populației Chinei este puternic legată de deceniile în care a fost aplicată politica strictă pentru cuplurile căsătorite de a putea avea un singur copil, care s-a încheiat în 2016.

În plus, creșterea mai lentă a populației chineze este atribuită creșterii costului traiului și numărului tot mai mare de femei care intră pe piața forței de muncă și care doresc să urmeze studii superioare.

Anul trecut, rata de fertilitate a Chinei a coborât la unul dintre cele mai scăzute niveluri din lume - și anume 1,2 nașteri pentru o femeie.

În cazul Indiei, care a avut nevoie de mult mai mult timp decât China pentru a ține sub control creșterea populației, rata fertilității a fost de 2,0 nașteri per femeie.

Cu toate acestea, ambele țări aveau aproximativ aceeași rată a fertilității, puțin sub șase nașteri per femeie, în 1970, a declarat John Wilmoth, director al Diviziei pentru Populație și al Departamentului pentru Afaceri Economice și Sociale.

„A fost nevoie de trei decenii și jumătate pentru ca India să experimenteze aceeași reducere a fertilității care a avut loc în China în doar șapte ani, în anii '70", a spus el.

Un motiv cheie pentru această diferență a fost politica Beijingului privind un singur copil; un alt motiv a fost investiția mai mică în capitalul uman și creșterea economică mai lentă a Indiei în anii '70 și '80, potrivit ONU.

Wilmoth a precizat că motivul pentru care raportul de săptămâna trecută privind populația a afirmat că India va depăși China până la jumătatea anului a fost faptul că a folosit o proiecție făcută pe baza datelor de anul trecut.

Estimarea anunțată luni se bazează pe date mai recente - deși este tot o proiecție, a subliniat Wilmoth.

„Momentul exact în care se va produce această intersectare (populația Indiei va egala și depăși populația Chinei, n.r.) nu este cunoscut cu siguranță”, le-a mai spus el reporterilor.

Îmbătrânirea populației și locurile de muncă

Ambele țări trebuie să se confrunte cu îmbătrânirea rapidă a populației, China mai mult decât India.

India se confruntă cu provocări uriașe în ceea ce privește furnizarea de electricitate, alimente și locuințe pentru populația sa în creștere, multe dintre marile orașe confruntându-se deja cu penuria de apă, poluarea aerului și a apei, precum și cu mahalale aglomerate.

Depășirea Chinei scoate în evidență marea provocarea cu care se confruntă prim-ministrul Narendra Modi - aceea de a oferi locuri de muncă pentru milioanele de tineri care intră pe piața muncii în fiecare an.

Între timp, economia Chinei are tot mai multe dificultăți în ocuparea posturilor, din cauza îmbătrânirii populației sale.

Beijingul a anunțat săptămâna trecută că strategia sa națională este concepută „pentru a răspunde în mod activ la îmbătrânirea populației, promovează politica nașterii a trei copii (per cuplu căsătorit, n.r.) și măsurile de sprijin și răspunde în mod activ la schimbările în dezvoltarea populației”.

„Dividendul demografic al Chinei nu a dispărut. Dividendul talentelor prinde contur, iar ritmul de dezvoltare rămâne puternic”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    User Șters 25.04.2023, 04:11

    Doar ca diferenta economica este incomparabila.

ALTE ȘTIRI
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
00:11
Trump spune că SUA ar putea rămâne în Iran și „păstra petrolul”, după modelul acordului încheiat cu Venezuela
13 sept.
Alegeri parlamentare în Suedia: Blocul de stânga conduce în sondaje, în timp ce dreapta populistă pierde teren
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
13 sept.
Premieră istorică în Marea Neagră: Ucraina susține că a distrus o dronă navală rusească în primul duel direct între ambarcațiuni fără echipaj
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
13 sept.
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
13 sept.
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Arhiva foto
13 sept.
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă