Peste 40% din totalul cazurilor de COVID din ultima săptămână au fost înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiş, Suceava şi Braşov, conform raportului transmis joi, 20 ianuarie, de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, 57% din cazurile confirmate au fost raportate la persoane nevaccinate.
În săptămâna 10-16 ianuarie, 57% din cazurile confirmate şi 85,72% dintre decesele înregistrate au survenit la persoane nevaccinate, conform raportului INSP. Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, peste jumătate erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de 6 luni de la ultima doză, precizează INSP.
De asemenea, 31.6% din totalul deceselor au fost înregistrate în judeţele: Bihor, Prahova, Galați, Hunedoara si Neamț.
Conform INSP, de la începutul pandemiei şi până în prezent, 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane de peste 60 ani, iar 93,2% din cei decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Joi, 20 ianuarie, România a raportat cel mai mare număr de cazuri COVID, de la debutul pandemiei și până în prezent: 19.105 cazuri.
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/01/raport-saptamanal-episaptamana022022.pdf" title="Raport-saptamanal-EpiSaptamana02_2022"]