Interlopul care a atacat un polițist cu sabia în timpul unei percheziții din Rădăuți nu-și regretă fapta. Asta a declarat, la Tribunalul Suceava, avocatul lui Alexandru Huţuleac, bărbatul suspectat de trafic de droguri ce urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare.
Alexandru Huţuleac, interlopul din Rădăuși care a lovit grav cu o sabie un polițist de la Trupele Speciale, a fost reținut pentru 24 de ore. Magistrații Tribunalului Suceava urmează să decidă dacă bărbatul va fi arestat preventiv pentru 30 de zile.
„Clientul meu îl regretă din tot sufletul. (V-a spus că îşi regretă fapta?) Ne rugăm... Nu, nu îşi regretă fapta. Regretă incidentul. Singurul lucru pe care putem să-l facem, atât el cât şi familia, este să ne rugăm pentru starea de sănătate a agentului şef lovit cu sabia", a declarat Tudor Sălăjanu, avocatul atacatorului, pentru Digi24.
(foto) a fost prins de polițiști imediat după ce l-a atacat cu sabia pe polițistul Ciprian Sfichi.
Polițistul de la Serviciul de Acțiuni Speciale Suceava a fost operat, marți seara, la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, de o echipă formată din 10 medici, inclusiv de directorul unității medicale, medicul Lucian Eva.
Ciprian Sfichi a trecut cu bine peste operație și este în continuare în comă, fiind supravegheat pe Secția de Terapie Intensivă.
Sabia cu care interlopul din Rădăuți l-a lovit în cap pe polițist a fost ridicată de anchetatori.
Alexandru Huţuleac, agresorul polițistului Ciprian Sfichi, este acuzat de ultraj în forma tentativei de omro de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.