Iohannis a atacat la CCR Legea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții: Șeful statului spune că este neconstituțională în ansamblul său

Comentează
Klaus Iohannis

Iohannis a atacat la CCR legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții. Șeful statului spune că este neconstituțională în ansamblul său, și că încalcă prevederile mai multor articole din Constituție. În plus, spune el, este neclară, lipsită de previzibilitate și riscă să pună în pericol protecția intereselor publice naționale în activitatea economică desfășurată de societăți comerciale în cadrul cărora statul este acționar majoritar.

”Din faptul că statul are calitatea de unic acționar pe toată durata existenței FSDI, iar scopul înființării FSDI este acela de a dezvolta și finanța din fonduri proprii și din fonduri atrase proiecte de investiții rentabile și sustenabile rezultă că FSDI este o societate ce va desfășura o activitate comercială, persoană juridică de drept public în sensul art. 191 alin. (2) din Codul civil. Prin urmare, înființarea unei societăți pe acțiuni trebuia realizată printr-un act al autorităților administrației publice centrale, iar nu prin lege”, spune președintele în ssizarea către CCR.

Președintele menționează că, instituind prin lege înființarea FSDI Parlamentul a nesocotit dispozițiile art. 1 alin. (4) din Constituție în componenta sa referitoare la separația puterilor în stat, reglementând într-un domeniu ce ține de competența de reglementare a autorităților administrației publice centrale sau locale, viciu de natură să antreneze - conform jurisprudenței instanței constituționale - neconstituționalitatea legii în ansamblul său.

Klaus Iohannis mai afirmă, în sesizare, că legea este lipsită de previzibilitate, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât  exclude de la aplicare orice alte reglementări specifice pieței de capital sau fondurilor de investiții.

”Astfel,  FSDI va funcționa fără să se supună vreunei norme prudențiale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară sau de alt for statal care să-i controleze soliditatea, deși patrimoniul său va include societăți de interes strategic. Natura juridică imprecisă a  FSDI ce nu este calificat în mod expres ca reprezentând un fond guvernamental din administrația publică, accentuează neclaritatea normei care, nu numai că înlătură de la aplicare Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, ci și orice alte dispoziții în materie”, arată președintele.

De asemenea, legea criticată este neclară și sub aspectul lipsei oricăror mențiuni referitoare la monitorizarea FSDI de către orice altă autoritate, inclusiv de către Eurostat pe perioada existenței acestuia. De asemenea, în conturarea regimului juridic al FSDI nu se regăsesc trimiteri referitoare la normele europene incidente și obligatorii pentru desfășurarea activității unui astfel de fond.

Totodată, lipsa de previzibilitate și claritate a cadrului juridic aplicabil FSDI este întărită și de prevederile art. 4 alin. (1) din legea criticată. Având în vedere că în temeiul acestor dispoziții strategia investițională a  FSDI se aprobă de către Guvern, Eurostat poate considera această competență a Guvernului drept un criteriu de încadrare a fondului în categoria fonduri guvernamentale, cu consecința impredictibilității derulării activității FSDI. În acest sens a fost și punctul de vedere al Guvernului, care a indicat criteriile în funcție de care fondul poate fi astfel calificat - inclusiv acel criteriu ce vizează orice intervenție guvernamentală asupra activității FSDI.

”Având în vedere scopul declarat prin lege (art. 2 și art. 4 alin. (1) din legea criticată), rezultă că unele investiții ale FSDI vor viza aspecte ce țin de strategii sectoriale guvernamentale. Or, o asemenea activitate este de natură să plaseze FSDI în sectorul public, însă tocmai acest aspect indică necorelarea dintre obiectivul FSDI și strategia sa investițională”, se mai menționează în document.

Klaus Iohannis mai atrage atenția că ”legea este lipsită de predictibilitate întrucât nu sunt definiți termeni esențiali precum: proiecte rentabile, sustenabile, investitori instituționali, etc”.

Președintele critică și În ceea ce privește stabilirea componenței Consiliului de Supraveghere, considerăm că textul este neclar. Pe de o parte, prin faptul că legea stabilește   doar unele criterii de selecție („cel puțin următoarelor criterii de selecție”), norma este lipsită de precizie și impredictibilă, putând conduce inclusiv la interpretarea că ar putea fi completată prin acte infralegale. Pe de altă parte, nu sunt stabilite criterii obiective de evaluare a îndeplinirii condițiilor privind „expertiza în domeniul financiar bancar” și „experiența adecvată complexității activității specifice FSDI, atât individual, cât și la nivel colectiv”.

Șeful statului mai spune că termenii sunt generici și lasă loc arbitrariului în aplicarea acestor criterii.

Prin această soluție legislativă s-a optat pentru renunțarea la orice limitare a operațiunilor de înstrăinare a acțiunilor/activelor aflate în proprietatea FSDI. În derularea acestor operațiuni au fost stabilite principiile ce trebuie respectate respectiv „condiții de piață, de transparență și de competitivitate”, însă, terminologia  este impredictibilă, mai ales în lipsa instituirii unor norme prudențiale.

În măsura în care unicul acționar al FSDI este statul, iar FSDI exercită și calitatea de acționar în cadrul societăților de la care a preluat acțiunile deținute de statul român, considerăm că acest caracter de simplă recomandare a strategiilor sectoriale guvernamentale contravine dispozițiilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție întrucât riscă să pună în pericol/afecteze protecția intereselor publice naționale în activitatea economică desfășurată de societăți comerciale în cadrul cărora statul este acționar majorita

”În opinia noastră, transferul unor bunuri aflate în proprietatea privată a statului către o societate pe acțiuni, prin lege, ca act de reglementare primară, încalcă principiul separației puterilor în stat și jurisprudența Curții Constituționale în materie”, mai spun președintele.

În plus, transferul dreptului de proprietate asupra acțiunilor prin derogare de la prevederile Legii nr. 297/2004 pentru societățile deschise aflate în portofoliu creează o diferență de tratament între FSDI și celelalte societăți cu care acesta, precum și companiile din portofoliul său se află în concurență, aducând un avantaj competitiv statului în raport cu ceilalți investitori de pe piață.

De asemenea, statul nu este acționar unic la toate societățile ce vor intra în portofoliul FSDI. Din această perspectivă, soluția aleasă de legiuitor cu privire la modalitatea de transfer a acțiunilor va conduce practic la afectarea dreptului acționarilor minoritari de a-și exprima poziția în cadrul companiilor respective în legătură cu transferul dreptului de proprietate al acțiunilor majoritare la FSDI.

Dintr-o altă perspectivă, lipsa de transparență în vânzarea acțiunilor aduse aport la capitalul social, prin derogarea de la prevederile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital va avea un impact financiar puternic prin implicațiile deciziilor FSDI asupra companiilor deja listate la Bursa de Valori București

”În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteți sesizarea de neconstituționalitate și să constatați că Legea privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții – S.A., precum și pentru modificarea unor acte normative este neconstituțională în ansamblul său”, s arată în finalul sesizării cătr CCR.

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), un mamut de 10 miliarde de euro votat miercuri de către Parlament, este un adevărat pericol la adresa finanțelor publice naționale deoarece nu va funcționa precum fondurile similare din alte state, arată o analiză Libertatea.

În principiu, în acest fond se găsesc companiile profitabile ale statului. Dar pe lângă acestea, au mai fost incluse și companii cu probleme: Complexul Energetic Oltenia, CFR Infrastructură, Radiocom sau Poșta Română.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă