„Este greu de spus că poţi să fi de acord cu majorări votate aşa, nici pe ultima sută de metri, pe ultimii doi metri înainte de alegeri. Mie mi se pare că Parlamentul a ajuns într-o zonă populist-electoralistă, unde nu ar trebui să ajungă. Pe de altă parte, pot să-i înţeleg foarte bine pe oameni că vor să fie băgaţi în seamă, vor să fie ascultaţi şi sindicatele vor să vină să ceară creşteri salariale. Aceste lucruri trebuie foarte bine cântărite„, a spus preşedintele.
Iohannis a reamintit că a făcut recomandarea ca Parlamentul să nu discute înainte de campanie cu foarte mare viteză, pentru că aceste lucruri trebuie chibzuite foarte bine.
Întrebat cum va reacţiona atunci când legea va ajunge la el pentru promulgare, Iohannis a spus că nu are „o abordare pauşală” la legi, ci le analizează pe fiecare în parte.
„O lege vine la promulgat, se analizează de la caz la caz. Dau un răspuns. De obicei promulg legile, câteodată le trimit înapoi şi câteodată la CCR”, a precizat el.
Comisia Juridică din Camera Deputaţior şi-a însuşit, marţi, raportul favorabil adoptat de Comisiile de muncă şi buget pe Legea de adoptare a OUG 20/2016 cu o serie de amendamente care prevăd majorări salariale pentru angajaţii din sănătate ş învăţământ, în medie cu 15%, fără nicio dezbatere asupra proiectului.
Proiectul va ajunge cu raport de adoptare în plenul Camerei Deputaţilor, unde urmează să fie supus la vot luni după-amiază. Camera Deputaţilor este for decizional.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro