Strategia „America First” riscă să submineze poziția SUA

„Tarifele recente vor crește probabil inflația și ar putea duce economia globală într-o recesiune”, a transmis Dimon în scrisoarea sa anuală către acționari.

El a adăugat că, deși nu este sigur dacă acest val de tarife va provoca o recesiune, este clar că ele vor încetini ritmul de creștere economică.

Considerat unul dintre cei mai influenți lideri din mediul financiar global, Dimon a subliniat că statutul excepțional al Americii în lume se bazează pe economia sa puternică, pe forța militară și pe principiile morale.

Însă strategia „America First” și escaladarea barierelor comerciale riscă să submineze această poziție.„Dacă alianțele economice și militare ale lumii occidentale se vor destrăma, atunci și influența Americii va slăbi inevitabil în timp”, a explicat Jamie Dimon.

Deși Dimon a atras anterior atenția asupra unor factori geopolitici – cum ar fi războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu – care pot genera unde de șoc în economia mondială, rareori s-a exprimat atât de tranșant cu privire la o politică economică internă.

Și-a schimbat tonul după ce a aflat noile tarife impuse de Trump

Inițial, el a avut o atitudine reținută față de tarifele lui Trump. Într-un interviu acordat CNBC în ianuarie, Dimon afirma că, dacă aceste tarife sprijină industria americană chiar și cu prețul unei ușoare inflații, atunci „oamenii ar trebui să treacă peste asta”.

Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion
Recomandări
Primul sondaj înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale, prezentat de Nicușor Dan. La ce diferență este față de George Simion

Însă noile tarife anunțate de Trump sunt mult mai dure și extinse decât se anticipase, ceea ce l-a determinat pe Dimon să își schimbe tonul.

Acum, CEO-ul JPMorgan avertizează că investitorii trebuie să se pregătească pentru eventuale scăderi majore pe burse. Chiar dacă piețele au înregistrat o corecție recentă, Dimon subliniază că prețurile acțiunilor se mențin la niveluri relativ ridicate și că incertitudinea actuală impune o atitudine prudentă.

„Aceste măsuri semnificative și într-o oarecare măsură fără precedent ne determină să rămânem extrem de precauți”, a concluzionat Jamie Dimon.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
S-a aflat cine a făcut, de fapt, contestație la CCR pentru anularea turului 1 al alegerilor, câștigat de George Simion și toți au rămas mască când au văzut despre cine e vorba. S-a invocat manipularea, dar nu numai
Viva.ro

În sfârșit, gravidă! Miracolul vieții pentru superba noastră vedetă, după ani de chin. Soțul ei, cu 11 ani mai mare, a sperat alături de ea
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, gravidă! Miracolul vieții pentru superba noastră vedetă, după ani de chin. Soțul ei, cu 11 ani mai mare, a sperat alături de ea
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Adevarul.ro
„Îmi este ciudă că gândesc”. Un cunoscut economist analizează discursurile candidaților la prezidențiale
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Elle.ro
Nu mai ascund faptul că s-au logodit! Celebrul cuplu și-a făcut debutul la MET Gala 2025 în ținute asortate, însă inelul de logodnă al artistei a atras toată atenția. Foto
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Unica.ro
Traian Băsescu nu a mai răbufnit niciodată ca acum: „Să arate cine e Călin Georgescu!”Ce a scos la iveală și despre George Simion stă pe buzele tuturor: „Triumfă și...”
Momentul în care Nicuşor Dan şi George Simion şi-au dat mâna, la finalul Congresului BNS
Observatornews.ro
Momentul în care Nicuşor Dan şi George Simion şi-au dat mâna, la finalul Congresului BNS
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2025. Leii pot transforma ziua într-una deosebită, cu condiția să rămână mult timp în spațiul lor interior, unde sunt comori

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI