Joe Biden își menține decizia de a retrage trupele din Afganistan pe 31 august

Comentează
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Președintele american Joe Biden va respecta recomandarea Pentagonului de a retrage trupele americane din Afganistan până la 31 august, atât timp cât talibanii le vor permite Statelor Unite să-și finalizeze evacuările, au declarat marți trei oficiali americani pentru Reuters.

Decizia vine în ciuda apelurilor din Marea Britanie sau Franța de a menține trupele pentru a permite evacuarea a cât mai multe persoane. Talibanii au transmis că 31 august este „linia roșie” pentru retragerea soldaților străini, iar „în caz contrar, vor exista consecinţe”.

Joe Biden a trimis mii de soldați americani la aeroportul din Kabul după ce talibanii au intrat în capitala Afganistanului pe 15 august și au preluat astfel controlul asupra țării la căpătul unei ofensive de 10 zile, ajutate de decizia statelor occidentatele de a-și retrage trupele staționate de aproape 20 de ani în Afganistan.

Aproximativ 6.000 de soldați americani ajută la evacuarea cetățenilor americani și a afganilor aflați la risc. Aeroportul internațional din Kabul se află sub controlul americanilor, care asigură securitatea pentru evacuarea a cât mai multe persoane.

Pentagonul a făcut luni recomandarea ca Biden să-și menține decizia de a retrage toate trupele pe 31 august. Biden a acceptat recomandarea, dar a cerut Pentagonului să facă planuri de urgență în caz că va fi necesară prelungirea perioadei de staționare.

Oficialul a declarat că Statele Unite au fost în contact regulat cu talibanii și oficialii și au transmis că acest calendar de retragere este condiționat de cooperarea talibanilor.

Directorul CIA a avut o întâlnire secretă la Kabul cu fondatorul talibanilor Mullah Baradar, potrivit Washington Post. Dacă informația se confirmă, ar fi cea mai importantă întâlnire de până acum dintre SUA și talibani de la căderea Kabulului și de la înlăturarea guvernului susținut de SUA.

Recomandarea Pentagonului reflectă preocupări tot mai mari de securitate la aeroportul din Kabul, unde sunt evacuați cetățenii americani și afganii aflați la risc.

Doi oficiali americani, care au vorbit sub protecția anonimatului, au declarat că există o îngrijorare din ce în ce mai mare cu privire la atentatele sinucigașe comise de adepții Statului Islamic la aeroport. Un oficial a spus că nu se mai pune problema dacă acestea vor avea loc, ci când astfel de atacuri vor avea loc.

Pentagonul a afirmat că este încrezător că armata poate evacua toți americanii care vor să plece, dar nu este clar dacă miile de afgani care se află la risc pentru că au colaborat cu forțele afganiste vor fi evacuați până la 31 august.

„Ținta nostru este în continuare până la finalul lunii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, adăugând că Pentagonul ar putea avea nevoie de baze suplimentare pentru a-i găzdui pe cei evacuați din Afganistan.

„Câteva mii” de americani au fost evacuați din Afganistan, potrivit lui John Kirby, care a refuzat să ofere o cifră precisă. El a mai spus că nu poate furniza procentul americanilor din Afganistan care au fost până acum evacuați.

Vineri, 20 august, Joe Biden a dat asigurări că va aduce acasă orice cetățean american care dorește să părăsească Afganistanul.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Odată cu Ilie Bolojan, a plecat și Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului din iulie 2025. Foto: Profimedia
18:36
Ilie Bolojan, bilanț la plecarea din funcția de premier, după un an și 4 luni: „Am preluat o țară cu spatele la zid. PSD a blocat reformele care afectau interese puternice”. Ce lasă Guvernului Luca Niculescu
Mihai Dimian, ministrul interimar al Educatiei, în Guvernul României. Poartă un costum albastru și o pereche de ochelari
18:18
Ministrul Educației a cerut protecție penală specială pentru profesori după atacul de la școala din Bistrița
MONDEN
 Andra și Cătălin Măruță | sursa foto: PRO TV
17:24
Ce a învățat-o Niculina Stoican pe Andra să facă la începutul relației cu Cătălin Măruță: „N-am mai zis asta la nimeni”
Amalia Enache
Exclusiv
16:53
Ce spune Amalia Enache despre intervenții estetice: „Mă tem de orice modificare”
POLITIC
Adrian Picoiu - prefectul județului Constanța
18:38
Prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu, și-a înaintat demisia. Mutarea radicală decisă de conducerea PNL
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern. Foto: Hepta
LiveText
07:35
Au început audierile miniștrilor propuși pentru Guvernul Luca Niculescu. Avize favorabile pe bandă rulantă
Ultimele știri
Interviu
19:30
Scott Brubaker, fost director FDA: Cât de sigure sunt transplanturile de țesuturi și ce trebuie să întrebi medicul înainte de operație
19:28
Un soldat ucrainean a fost salvat cu o dronă direct de pe linia frontului
19:08
Comoară din aur roman găsită de doi arheologi amatori, cu peste 140 de monede vechi de o valoare uriașă
19:00
Meta anunță Petal, cel mai rapid cablu submarin din lume: conexiunea transoceanică de 1 petabit pe secundă care poate transfera 30.000 de filme într-o singură secundă
TRENDING
Analiză
14:30
Calculele dinaintea învestirii Guvernului Niculescu: cu ce scor trece de Parlament cabinetul PSD cu premier independent
15:24
Ce mesaj transmite un cap de porc tăiat
09:59
Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg la Școala Ștefan cel Mare, în Bistrița. Agresorul e în clasa a VII-a
12:11
Cutremur în România, luni, 19 octombrie 2026. Ce magnitudine a avut seismul care s-a simțit și în București
Un grup de protestatari a spart geamurile magazinului Louis Vuitton din Paris, duminică, 18 octombrie. Sursă foto: Profimedia.
18:42
Produsele furate din magazinele de lux în timpul protestelor din Franța au ajuns pe platforma Vinted: „Anunțurile suspecte au fost eliminate”
Orionide 2026 - Sursă foto: Shutterstock
17:54
Orionide 2026: când se văd și unde poți observa ploaia de meteori în România
O imagine cu un cuplu care savurează o băutură la o terasă din Paris, lângă Arcul de Triumf, în timpul protestelor violente, a devenit virală. Sursă foto: Captură video/ Facebook /CBS News.
17:17
Imagine virală în timpul protestelor din Paris: în ciuda haosului din jur, un cuplu savurează liniștit o băutură la terasă, lângă Arcul de Triumf
O femeie a cumpărat o geantă cu 35 de dolari de la un târg de vechituri și a găsit patru plicuri roșii în ea. Sursă foto: Colaj foto /Tiktok.
16:27
O femeie a cumpărat o geantă cu 35 de dolari de la un târg de vechituri și a găsit patru plicuri roșii în ea: ce a decis să facă după ce a aflat semnificația lor
Avocado tăiat în jumătăți și felii așezate pe un tocător din lemn, alături de un cuțit de bucătărie cu mâner de lemn, pe un fundal deschis
16:24
Ce se întâmplă cu organismul tău dacă mănânci avocado în fiecare zi
Cine poate afla câți bani are o persoană decedată în bancă - Sursă foto: Shutterstock
17 oct.
Cine poate afla câți bani avea o persoană decedată în bancă
Un câine și o pisică stând îmbrățișati
15 oct.
Cum introduci o pisică nouă într-o casă în care există deja un câine sau o altă pisică
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
silviu-cosa-interviurile-libertatea-19-octombrie-2026
InterviuExclusiv
18:09
Departamentul de Stat al SUA și o firmă americană pregătesc pentru România un plan de apărare împotriva dronelor. Silviu-Iulian Coșa, la Interviurile Libertatea: „Expertiza lor este mult mai mare decât a noastră”
Ioana Dogioiu a fost purtător de cuvânt al Guvernului Bolojan din iulie 2025. Foto: Hepta
16:00
Ioana Dogioiu și-a dat demisia din Guvern. A fost purtătorul de cuvânt al lui Ilie Bolojan un an și 3 luni
Antena radio vopsită în alb și roșu
15:58
Atac cibernetic de tip ransomware la Radiocom, serviciul de e-mail a fost blocat
Mai mulți pietoni așteptând la o trecere de pietoni pe o vreme ploioasă și rece, adăpostindu-se sub umbrele colorate și purtând haine groase.
14:09
Vreme caldă, apoi răcire, ploi și vânt puternic. Prognoza meteo ANM pentru perioada 19 octombrie-1 noiembrie 2026
Nicușor Dan la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est
18 oct.
De ce președintele Nicușor Dan nu reformează SIE, o instituție cu rol vital în timpul războiului Rusiei asupra Europei
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială