Judecătoarea pensionară coordonatoare a mișcării „Turul 2 înapoi” vrea actele de studii ale președintelui Nicușor Dan și dă în judecată Universitatea Bucureşti

 3 comentarii

Lăcrămioara Axinte, o fostă judecătoare din Botoșani aflată acum la pensie, a dat în judecată Universitatea din București, solicitând documente oficiale care să ateste studiile președintelui Nicușor Dan, relatează Agerpres.

Demersul juridic, fundamentat pe Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, a fost inițiat după ce instituția de învățământ ar fi refuzat să ofere clarificări pe cale administrativă.

Ce documente sunt solicitate

Fosta judecătoare solicită instanței să oblige Universitatea să prezinte copii după foaia matricolă și diploma de licență a actualului președinte.

Miza acțiunii este clarificarea statutului de student al lui Nicușor Dan la Facultatea de Matematică în intervalul 1989-1992 și confirmarea finalizării studiilor la București.

Acuzații privind „neconcordanțe” în CV

Reclamanta susține că există inadvertențe majore între biografia oficială și realitatea documentelor, invocând suprapuneri suspecte între studiile din țară și cele din străinătate.

„Noi toți avem dreptul să cunoaștem adevărul despre studiile făcute de actualul președinte al României. Există neconcordanțe între afirmația personală de pe site-ul de campanie și CV-ul de la Camera Deputaților. O să vedeți că sunt niște studii care se suprapun. În același interval de timp a fost și student la Ecole Normale Supérieure, a fost și masterand și a fost și doctorand”, a declarat Lăcrămioara Axinte pentru Agerpres.

Aceasta contestă și procedura prin care o diplomă de studii aprofundate obținută în Franța a fost echivalată cu o diplomă de licență în România.

Cine este Lăcrămioara Axinte

Pensionată din magistratură, Lăcrămioara Axinte a fost propunerea oficială a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pentru un mandat de judecător la Curtea Constituțională a României.

Potrivit site-ului de investigații Snoop, fosta judecătoare s-a remarcat în spațiul public în aprilie 2025, când a coordonat platforma „Turul 2 înapoi”.

Prin intermediul acesteia, ea oferea consultanță juridică cetățenilor care doreau să conteste hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale din 2024.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Prepurgel 15.02.2026, 11:29

    Eee,dar doamna ar trebui sa știe ca„cv-ul”unui candidat deja„ales”(acolo unde se hotaraște),e treaba serviciilor!Așa se face ca-in timpul campaniei electorale- nimeni n-a știut ca tatal lui Traian Basescu a fost nici mai mult nici mai puțin decât șeful Biroului Politic al Armatei cartiruita in Moldova!Când funcția batea gradul,iar Partidul era „forța conducatoare”!Și ca-la timpul respectiv-au fost respinse rapoartele Securitații, privind posibila lui racolare de catre anumite servicii occidentale-in perioada in care era reprezentantul Navrom, la Antwerp!Iar astea au fost date in presa...dupa ce nu mai era președinte și cazuse in dizgrație, acolo unde a fost„propus”!

  • Avatar comentarii

    Marius54321 15.02.2026, 13:04

    Pe principiul "Funeriu", daca ti-ai luat doctoratul la Paris (Sorbona sau oriunde altundeva) dar nu ti-ai echivalat studiile in tara!!!! esti impostor! Chiar sunt curios cine poate sa le echivaleze din partea ministerului invatamantului! Poate madama "Tuyrul doi anapoi" nu stie de recunoasterea reciproca a diplomelor ...... si vrea sa se bage in zeama fiindca tot are prea mult timp liber la pensioara aia nsimtit de speciala pentru neuronul stingher.... Succesuri!

  • Avatar comentarii

    maximala 15.02.2026, 13:10

    Pe ale lui Ciolacu,Grindeanu, Ministrul de justitie copy paste le-a cerut?

ALTE ȘTIRI
Furtună cu fulgere peste un oraș, cu blocuri în parte de jos a pozei, pe timp de noapte
16:49
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
elicopter-militar-iar-puma
16:25
Protest la IAR Brașov. Angajații ies în stradă din cauza contractului pierdut pentru elicoptere militare și a șefilor care și-au mărit salariile
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
17:01
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
15:19
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
luca-niculescu-8-octombrie-2026
10 oct.
Premierul desemnat Luca Niculescu anunță prioritățile din programul de guvernare: majorări pentru pensiile mici și reluarea legii salarizării unitare
Relațiile româno-ungare au devenit mai strânse în 2026 după schimbarea de guvern de la Budapesta, susține Valentin Năumescu. Foto: Getty Images
10 oct.
România și Ungaria își unesc forțele pentru bugetul UE și sprijinul pentru Ucraina
Ultimele știri
Analiză
19:00
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
18:19
Zelenski i-a răspuns lui Trump. Condiția pusă de președintele ucrainean ca să organizeze alegeri: „Spuneți-i asta lui Putin”
17:58
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
17:49
Max Verstappen a câștigat Marele Premiu din Singapore 2026 pentru prima dată în carieră
TRENDING
11:24
Val de ploi torențiale, lapoviță și ninsori și scăderi bruște de temperatură: ANM a emis un cod galben de vreme rea pentru 11 județe
10 oct.
5 mașini second-hand bune sub 5.000 de euro pe care le recomandă experții germani
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
09:00
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
Elevi în vacanța de toamnă
17:44
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
16:12
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
O femeie adultă cu părul închis la culoare privește pe fereastra avionului spre aripa acestuia și spre peisajul de dedesubt, parțial acoperit de zăpadă
14:11
Ai plătit loc la geam, dar ai nimerit în fața unui perete gol? De ce unele avioane nu au ferestre la toate scaunele
hotel-notre-maison-cogne-tripadvisor
12:45
Un hotel din Italia le-a făcut plinul turiștilor la singura benzinărie din localitate: „Weekend cu rezervorul plin”
O femeie zâmbitoare ține în mână o cheie de cameră atașată la un breloc decorativ din lemn
12:40
Mii de români și-au transformat locuințele în afaceri profitabile. Câte case de vacanță și apartamente sunt acum pe Booking
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11:02
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
Reportaj
16:00
Avionul din 1971 care a „aterizat” în cel mai scump cartier din Brașov
femeie-romania-pensie-parc
15:30
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
Nuclearelectrica a oprit reactoarele 1 și 2 de la CNE Cernavodă din cauza scăderii drastice a nivelului Dunării. Foto: Facebook / Nuclearelectrica
15:03
Reactoarele 1 și 2 de la Cernavodă rămân oprite din cauza nivelului scăzut al Dunării. Anunțul Nuclearelectrica
O mașină de Carabinieri oprită în dreptul unei stații de metrou din Milano, mai mulți turiști în haine groase coboară pe scările de la metrou
14:41
O româncă a fost jefuită într-o stație de metrou din Milano de doi bărbați care inițial s-au oferit să o ajute
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11:57
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
10:31
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?