„Încă se discută, se negociază. Joi, această chestiune se va afla pe masa Consiliului în format JAI al miniștrilor de interne și de justiție. Acolo sigur că se va discuta in extenso această chestiune. Până atunci, este nevoie încă de negocieri, încă se discută pe textul acelei decizii. Noi suntem angajați să stăm până în ultimul moment și să ducem decizia acolo unde o dorim noi”, a spus președintele Iohannis, aflat în Albania, cu numai două zile înaintea votului decisiv privind aderarea României în Schengen.

Întrebat despre faptul că Austria este singura țară care se opune, șeful statului a răspuns că „în continuare se discută și se negociază și nu ne vom opri din discutat și negociat până în ultimul moment”.

Președintele României participă marți, 6 decembrie, la Summitul UE-Balcanii de Vest găzduit de Albania, unde susține procesul de extindere a Uniunii Europene pe baza meritelor candidaților, potrivit anunțului făcut de Administrația Prezidențială.

Austria se opune

Pe 3 decembrie, cu numai câteva zile înaintea votului din Consiliul JAI al Uniunii Europene privind extinderea spațiului Schengen, ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a declarat că poziția Austriei rămâne aceea de a nu agrea intrarea României și a Bulgariei în Schengen, invocând valul migraționist.

Efectele incompetenței din România văzute împreună cu Diaspora:  cum atrage Vestul forța de muncă pe care România o neglijează. Exemplul danez
Recomandări
Efectele incompetenței din România văzute împreună cu Diaspora: cum atrage Vestul forța de muncă pe care România o neglijează. Exemplul danez

Noile afirmații ale ministrului austriac au venit în contextul în care guvernul olandez condus de premierul Mark Rutte a agreat susținerea intrării României în Schengen, iar Parlamentul Suediei a votat și el pentru. Practic, în acest moment, singura țară care se opune oficial este Austria.

Pe 5 decembrie, cotidianul vienez Die Presse, de orientare liberală, a sărit însă în sprijinul României și al Bulgariei, găzduind un comentariu în care se afirma că „extinderea spațiului Schengen nu este un târg de cai”


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (2)

adriandan75   •   07.12.2022, 07:21

Cum adică se negociază? Eu stiu ca un drept nu se negociază,iar aderarea la spatiul Schengen este dreptul nostru, este inclus in tratatul de aderare la UE.Nu vor austriecii sa respecte tratatul,foarte bine ,trebuie sa le raspundem cu aceeasi moneda.Sa excludem de pe piată toate firmele austriece, sa le discriminam.Fac scandal ,un singur lucru trebuie sa le spui:Schengen. PS. Ultimul zvon ar fi ca austriecii vor sa ne bage pe gât vreo 50000 de "imigranti" ( violatori,criminali etc) ,adica sa ajungem lada de gunoi a Austriei.Nein danke!

ivryernest   •   06.12.2022, 12:59

Cu alte cuvinte, "vom merge până în pânzele albe". Dar asta e o expresie românească pe care el n-o cunoaște...

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Playtech.ro
Sărăcia i-a împins la divorț pe soții Dinu și Deea Maxer? Lidia Fecioru face afirmații dure EXCLUSIV
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Viva.ro
Ce pensie încasează lunar Monica Tatoiu. Ultimul ei salariu a fost de 10.000 de euro, pe cartea de muncă
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Observatornews.ro
Fraţii Tate au ieşit din închisoare, în aplauzele fanilor veniţi să-şi vadă idolii fără cătuşe. Ce au declarat milionarii la ieşirea din arest
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Dedeman, oferte de nerefuzat pentru românii care stau la curte. Produsele au prețuri excelente
FANATIK.RO
Dedeman, oferte de nerefuzat pentru românii care stau la curte. Produsele au prețuri excelente
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Unica.ro
'Nu-mi mai doresc să trăiesc asta! Sunt ok, nu vă faceți griji pentru mine'. Delia, anunț surprinzător
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
HOROSCOP
Horoscop 1 aprilie 2023. Berbecii au în față o zi plină de provocări, dar nu provocări frumoase, ci provocări ce trebuie privite cu prudență
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață