Klaus Iohannis, aflat în perioada 18-21 martie 2023 în Emiratele Arabe Unite, şi-a început vizita oficială cu depunerea unei coroane la ansamblul Memorialul Martirilor Wahat Al Karama, apoi a vizitat Marea Moschee din Abu Dhabi, informează sâmbătă Administraţia Prezidenţială. Klaus Iohannis este însoţit în această vizită de soţia sa, Carmen Iohannis.
Potrivit agendei preşedintelui Klaus Iohannis, prima zi în Emiratele Arabe Unite a început la ora 9:00 cu depunerea unei coroane și o vizită la ansamblul Memorialul Martirilor Wahat Al Karama.
Ulterior, Klaus şi Carmen Iohannis au vizitat Marea Moschee din Abu Dhabi. Klaus Iohannis este primul președinte român care vizitează Emiratele Arabe Unite, în ultimii 20 de ani.
În cadrul vizitei în Emiratele Arabe Unite, președintele va avea întrevederi cu președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, și cu vice-președintele și prim-ministrul Emiratelor Arabe Unite, conducătorul Emiratului Dubai, șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum.
Primele trei zile ale vizitei oficiale vor fi petrecute de președinte în Abu Dhabi, înainte de a încheia călătoria într-o deplasare în Dubai.
Klaus Iohannis a zburat în Emiratele Arabe Unite cu un avion închiriat tot de la compania luxemburgheză Global Jet, de unde a fost închiriată și aeronava de lux cu care a zburat recent în Japonia, relatează Boarding Pass, un site specializat în domeniul aviației.
Foto: Administraţia Prezidenţială
fany 18.03.2023, 16:12
Sper că ne trimite poză cu cămila . Cu șapcă, avem, cu Tutankamon, deasemenea...
Stan52 18.03.2023, 16:28
Trist și ofensator pt romani!! Vizită turistică în lux, asta pt că poate. Ar fi mai bine dacă nu s-ar mai întoarce.
Emilee 19.03.2023, 09:55
Care sunt rezultatele plimbarilor acestui individ ? zero
seaman651 19.03.2023, 16:03
Johann s-a dus sa-l intalneasca pe Selly.
hyperstenu18 21.03.2023, 22:29
Mdaaa presul sas,DERBEDEUL ahtiat de putere,FALIMENTARUL ROMANIEI ,VANZATORUL ROMANILOR … a trecut la ,,POLITICI,, EXTERNE IN ORIENT…PE-ALEA DIN EUROPA LE-A TERMINAT ,ISI PREGATESTE CUIBUSORUL DUPA CE NU VA SA MAI FIE PE POST DE FRIGIDER LA COTROCENI…!! Romanii inca isi dorm somnul ratiunii…. VAI DE ROMANIA SI ROMANII PUTINI DAR ADEVARATI,GLOATA TACE… LA ZIDUL TARGOVISTEI ESTE LOCUL ACESTUI CUPLU SCARBOS DE CORUPT SI VANDUT…!