Pentru a dezbate modificările asupra legii pentru protecția românilor care lucrează în străinătate, Ministerul Muncii s-a întâlnit cu patronatele, transportatori, firme de resurse umane și reprezentanți din Ministerul Transporturilor într-o singură zi, pe 24 martie. Cele trei „agenții de plasare a forței de muncă”, cu care ministerul spune că s-a consultat, au, de fapt, alt obiect principal de activitate și nu sunt înregistrate la ITM ca agenții de plasare.
Cuprins:
În data de 28 aprilie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care modifică și completează Legea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial pe 29 aprilie.
„Anual, numărul estimat al lucrătorilor sezonieri care pleacă la muncă în străinătate este în jur de 500.000, iar în ultimii 3 ani numărul contractelor de mediere încheiate nu a depășit 30.000”, a scris ministrul muncii, Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.
Scopul declarat al OUG:
Libertatea a cerut lista completă a organizațiilor și firmelor cu care s-a consultat Ministerul Muncii pentru modificarea legii, precum și zilele în care s-a întâlnit cu aceștia.
Răspunsul arată că Ministerul Muncii și Inspecția Muncii s-au consultat doar cu firme de resurse umane și cu firme de transport, precum și cu organizații patronale, într-o singură întâlnire, care a avut loc pe 24 martie.
Nu au fost prezente deloc ONG-uri sau organizații sindicale la întâlnirea de pe 24 martie, arată răspunsul oficial.
Cu toate acestea, Libertatea a aflat că mai multe organizații neguvernamentale și sindicale, cu experiență în munca cu lucrătoare și lucrători români sezonieri, transfrontalieri sau navetiști din străinătate, s-au adresat ministerului pentru a fi invitate la dezbateri pe marginea modificării legii.
Pe 31 martie, opt ONG-uri au trimis o scrisoare oficială Ministerului Muncii, cerând să fie incluse la masa de negocieri.
Printre acestea au fost „DREPT pentru îngrijire”, o organizație care reprezintă interesele îngrijitoarelor românce din Austria, „IntegRo Mittelfranken e.V.”, o asociație germano-română pentru integrare, cultură, familie și socializare sau „CuraFAIR - Punct de Contact și Consiliere pentru îngrijitoarele și îngrijitorii la domiciliu din Austria”.
Ministerul Muncii le-a răspuns după aproape o lună, pe 26 aprilie. Asigura ONG-urile că este „permanent interesat de colaborarea cu toți actorii implicaţi - instituții guvernamentale, agenții, angajatori, sindicate, organizaţii neguvernamentale, mediul academic!”.
Le mai spunea că pot înainta propuneri în acest sens, care vor fi analizate la nivelul ministerului. Răspunsul e semnat de către Eduard Corjescu, secretar general în Ministerul Muncii.
Însă a doua zi, pe 27 aprilie, proiectul de OUG pentru modificarea legii a fost publicat pe site-ul Guvernului.
Practic, organizațiile au avut la dispoziție o zi pentru a trimite propuneri, care ar fi trebuit și analizate.
Flavia Matei, una dintre fondatoarele ONG-ului „DREPT pentru îngrijire”, spune că termenul de o zi a fost o „bătaie de joc”.
„Vorbim de organizații care activează în țări diferite și grupuri de lucru diferite, respectiv sectoare de muncă diferite. E imposibil să vii cu o strategie completă pe un subiect atât de complex și atât de diferit de la țară la țară și branșă la branșă în termen atât de scurt”, explică Matei.
Unul dintre lucrurile esențiale care ar fi trebuit abordate în consultări este transparentizarea activității inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM-uri) și felul în care acestea își desfășoară controalele, menționează activista. ITM-urile sunt responsabile, printre altele, să controleze activitatea agențiilor de plasare a forței de muncă și a furnizorilor de servicii de plasare a forței de muncă, conform Legii 156/2020.
„Și acum reclamăm firme intermediare la ITM și nu se fac controale, sau dacă se fac, noi nu aflăm nimic despre ele. Nu există transparență, comunicare sau colaborare între ITM-uri și noi, cei de peste graniță care lucrăm cu grupurile-țintă. Când vine vorba despre munca în străinătate, instituțiile române sunt depășite, chiar dacă firmele sunt, de fapt, înregistrate în țară.”
La consultarea de pe 24 martie au fost chemați reprezentanți de la:
În România, agențiile de plasare a forței de muncă trebuie să îndeplinească (minimum) două condiții legale, conform Legii 156/2020.
Toate cele trei companii cu care s-a consultat Ministerul Muncii, despre care spune că sunt „agenții de plasare a forței de muncă”, au alt domeniu principal de activitate: „Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului”, COD CAEN - 7820, conform informațiilor publice de pe Termene.ro
<strong>Niciuna nu este înregistrată la vreun ITM ca agenție de plasare a forței de muncă. </strong><br>
Acestea nu se regăsesc în lista centralizată, publicată pe site-ul Inspecției Muncii, a agenților de plasare a forței de muncă sau a altor furnizori de servicii de plasare a forței de muncă în străinătate înregistrați la inspectoratele teritoriale de muncă.
„Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului” înseamnă cu totul altceva, explică pentru Libertatea un inspector de la ITM Dolj.
„Plasarea presupune pregătirea unor persoane pentru a încheia contracte de muncă cu un angajator străin. În schimb, munca temporară înseamnă punerea la dispoziție a unor salariați pentru alți angajatori, din țară sau din străinătate. În cazul respectiv, oamenii sunt angajați la cei care îi pune la dispoziție”, precizează acesta.
<strong>Astfel, ministerul a chemat la consultare reprezentanții unor firme care nici măcar nu sunt agenții de plasare a forței de muncă. </strong><br>
„Noi am lucrat pe proiect cu Inspecția Muncii, iar Inspecția Muncii a apelat la niște confederații patronale ca să ne trimită niște specialiști de la ei, cu care să putem discuta. Ei nu au venit ca reprezentanți ai companiilor lor, ei au venit ca parteneri sociali, de la confederația patronală”, a precizat pentru Libertatea Aurelia Alexa, șef serviciu comunicare la Ministerul Muncii.
Practic, agențiile intermediare vor fi obligate să încheie contracte cu transportatori sau să își extindă activitatea înspre zona transporturilor. Nu se precizează dacă muncitorii vor fi obligați să călătorească cu transportul organizat de intermediari sau vor putea să își aleagă un transport alternativ.
În practică, multe firme de intermediere deja fac asta: îi obligă pe muncitori să meargă cu transportul lor, uneori în condiții improprii, în schimbul unui loc de muncă. Pericolele create de această practică au fost documentate aici.