Deprecierea a venit după ce Florin Cîțu, ministrul de Finanțe, a declarat că deficitul bugetar al României ar urma să depășească 4% din Produsul Intern Brut (PIB) și a acuzat că PSD a guvernat cu două bugete: unul real, prezentat Parlamentului, și unul pentru baronii locali.

Zilele trecute, Cîțu a scris pe Facebook că Guvernul a colectat cu 21 de miliarde de lei mai puțin decât și-a propus.

Leul a pierdut teren joi și în faţa dolarului american, care a ajuns astfel la 4,3343 lei.

Scădere a existat și față de francul elvețian, acesta ajungând la 4,3682 de lei pe unitate.

Care ar putea fi efectele

Un leu mai slab este echivalent cu scumpirea produselor care se importă din zona euro, precum automobile și alimente. De asemenea, cresc sumele în lei care trebuie plătite pentru chirii și abonamente de telefonie, acestea fiind în euro.

Concomitent, deprecirea în fața dolarului american duce la scumpirea carburanților și a gazelor importate din Rusia, acestea fiind tranzacționate în dolari. În fine, se mai pot scumpi și electronicele și hainele, acestea fiind produse în cea mai mare parte în Asia și tranzacționate tot în dolari la nivel global.

Citeşte şi:

Rareș Bogdan: ”Ce a dezvăluit Florin Cîțu e de cătușe”. Olguța Vasilescu: ”Nu le-a luat mai mult de o săptămână să ceară pușcăria pentru liderii PSD”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu: ”Metoda Al Capone. România a fost condusă după două bugete”. Deficitul bugetar ar putea depăși 4%

Adriana Nedelea LA FIX: Omerta de la Finanțe, spartă de Florin Cîțu? ”Fantezii pe post de buget”

Un rus din satul Tașla a ajuns celebru în toată lumea: „Nu pe mine m-au săltat, sunt în Spania”
PARTENERI - GSP.RO
Un rus din satul Tașla a ajuns celebru în toată lumea: „Nu pe mine m-au săltat, sunt în Spania”
Horoscop 26 ianuarie 2021. Peștii se văd puși în situația de a lua decizii dure, acum doar în forul lor interior
HOROSCOP
Horoscop 26 ianuarie 2021. Peștii se văd puși în situația de a lua decizii dure, acum doar în forul lor interior
Falsuri grosolane descoperite la zeci de lăutari. Au primit sume uriaşe, ajutor de la stat
Știrileprotv.ro
Falsuri grosolane descoperite la zeci de lăutari. Au primit sume uriaşe, ajutor de la stat
Tânăra cunoscută a murit misterios! A fost găsită într-o prăpastie după ce a dat un ultim telefon alarmant: "M-am pierdut". Primele informaţii
Telekomsport
Tânăra cunoscută a murit misterios! A fost găsită într-o prăpastie după ce a dat un ultim telefon alarmant: "M-am pierdut". Primele informaţii
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum sunt ajutați tinerii ieșiți din sistemul instituționalizat să-și construiască propria viață (Publicitate)