Liderul cecen Ramzan Kadîrov și-a continuat marți târziu tirada antiucraineană cu o serie de revendicări teritoriale care trec dincolo de regiunile capturate, în ceea ce el a caracterizat drept „jihadul” Rusiei împotriva Ucrainei prooccidentale.
„Teritoriul nostru nu este doar Zaporojie, Herson. Teritoriul nostru este Odesa, Kiev, Harkov. Fiecare regiune și Ucraina în ansamblul ei este teritoriul nostru rusesc”, a declarat Kadîrov într-un mesaj video pe aplicația de mesagerie Telegram.
Aliat influent al președintelui rus Vladimir Putin, Kadîrov a părut să sugereze că unitățile aflate sub controlul său sunt pregătite să treacă la ofensivă, în pofida avansului forțelor ucrainene din ultimele luni.
„Avem voluntari care vor merge până la capăt și am decis să nu ne apărăm, ci să trecem la ofensivă”, a declarat Kadîrov celor 3 milioane de urmăritori.
Al doilea discurs al lui Kadîrov în doar 24 de ore vine după ce luni, autoritățile militare ucrainene au afirmat că au ucis zeci de luptători ceceni într-un atac asupra bazei lor improvizate din regiunea Herson, din sudul Ucrainei.
Liderul cecen nu a făcut nicio referire la acest lucru. „Vă dau cuvântul meu: îi vom ataca în fiecare zi. Nu îi vom lua prizonieri pe acești demoni. Îi vom arde. Nu ne vom opri nicăieri”, a spus, în schimb, Kadîrov.
Promovat recent la gradul de general în armata rusă, liderul cecen și-a reluat nemulțumirile cu privire la răspunsul dat de Rusia la atacurile transfrontaliere atribuite Ucrainei. Kievul nu a confirmat și nici nu a negat responsabilitatea pentru aceste atacuri.
„Sunt profund nemulțumit de situația de astăzi, dar oamenii care comandă la vârf înțeleg mai mult decât mine”, a declarat Kadîrov.
După ce luni a respins termenul oficial folosit de Kremlin pentru invazie – „operațiune militară specială” – în favoarea cuvântului „război”, Kadîrov a mers mai departe, prezentând campania în termeni religioși, în timp ce a cerut ca mai mulți recruți din regiunile cu majoritate musulmană din Caucazul de Nord ale Rusiei să se alăture luptei.
„Acesta este un mare jihad la care toată lumea ar trebui să ia parte”, a spus el.
Caracterizarea pare să facă parte dintr-o încercare a oficialilor ruși de a calma nemulțumirea minorităților religioase din cadrul armatei ruse, potrivit unei analize a Institutului pentru Studiul Războiului, un think-tank american.
„Invocarea războiului pe motive religioase, dar nu în mod evident creștine, este probabil o încercare de a transcende diviziunile religioase și de a stabili condițiile de informare pentru recrutarea continuă a minorităților etnice și religioase în lupta din Ucraina”, a declarat marți ISW.
Kadîrov s-a remarcat în ultimele luni prin criticile sale la adresa liderilor militari ai Rusiei și a modului în care a fost gestionată campania din Ucraina. Frecvent, el a susținut o strategie cât mai dură împotriva Kievului, care trece în general dincolo de liniile adoptate de Kremlin.