În Comisia pentru Drepturile Omului se discută subiecte ce ţin de libertatea de conştiinţă, problemele cultelor religioase, libertatea de exprimare şi, nu în ultimul rând, problemele minorităţilor.
Marţi, 5 februarie, ea a fost însă scena unor cu totul altfel de probleme: la adresa minorităţilor.
Deputatul Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătăţii, a avut o intervenţie nepotrivită, spun colegii săi de Comisie. Totul s-a întâmplat în timpul unor controverse privind regulamentul Comisiei şi modul în care se împart funcţiile. Deputaţii neafiliaţi, printre care şi Nicolae Bănicioiu, au venit cu solicitări.
"Eu prezidam iniţial lucrările şedinţei, ca vicepreşedinte. La un moment dat, a revenit domnul preşedinte şi a luat prezidiul. În schimbul de replici în contradictoriu, cu grupul neafiliaţilor, Nicolae Bănicioiu a spus ceva de genul că ar trebui să încetăm cu «ţigănismele»", a povesitit, pentru Libertatea, deputatul minorităţilor Daniel Vasile (din partea Partidei Romilor).
Deputatul Daniel Vasile a intervenit în acea discuţie şi i-a atras atenţia colegului său de Comisie că limbajul este "nepotrivit". Nicolae Bănicioiu nu a simţit însă nevoia să îşi ceară scuze.
"Dânsul, puţin contrariat, m-a întrebat: «Şi atunci cum ar trebui să spun? Ar trebui să spun romanisme?»", povesteşte Daniel Vasile.
"Nu mi se pare normal ca un deputat, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului, să aibă o asemenea atitudine. Atunci când i s-a atras atenţia că exprimarea este nefericită, nu a înţeles nici să îşi ceară scuze", ne-a mai spus deputatul.
Libertatea l-a contactat pe Nicolae Bănicioiu, pentru a auzi varianta lui în cazul acestui eveniment. Până la publicarea materialului, deputatul nu a vrut să discute despre schimbul de replici petrecut în Parlament.