Mii de ucrainence fug cu trenul la Liov. Poveștile disperării, pe peronul gării: Am copii, așa că nu am voie să plâng

Comentează

Trenurile de evacuare din zona de război, pline cu mii de femei și copii, mulți plângând și amorțiți de epuizare, au ajuns sâmbătă, 5 martie, în orașul Liov, din vestul Ucrainei, relatează Reuters. De altfel, numărul trenurilor a fost suplimentat de compania de stat de căi ferate, pentru a salva cât mai mulți oameni din calea atacurilor aprige dezlănțuite de forțele ruse în estul Ucrainei.

"Abia dacă am dormit în ultimele 10 zile", a spus Anna Filatova, care a venit la Liov din Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, situat în apropierea graniței de est cu Rusia. Femeia a sosit împreună cu cele două fiice ale sale.

Alte sute de oameni s-au adăpostit de zăpadă în curtea gării din Liov, stând la coadă pentru a primi mâncarea și băuturile calde servite de voluntari.

Multe femei plângeau, iar copiii lor obosiți stăteau în tăcere lângă ele. Altele și-au luat pisicile cu ele, în coșuri, sau trăgeau câinii tremurând în lesă.

Cea mai lungă coadă a fost pentru autobuzele gratuite care duc în Polonia vecină femei, copii și bărbați în vârstă din Ucraina. Bărbaților care au vârsta necesară pentru a putea lupta nu le este permis să părăsească țara.

Alte femei s-au înghesuit cu copiii lor printr-un tunel aglomerat care ducea către un peron de unde patru sau cinci trenuri pleacă zilnic spre Polonia. Dar nu aveau voie să aducă la bord bagaje mari.

Un tren care transporta soldați, pe care Reuters a primit ordin să nu-l fotografieze, a pornit în direcția opusă.

Coridoarele de evacuare

Rusia a anunțat că unitățile sale au deschis coridoare umanitare pentru a permite evacuarea civililor din orașele Mariupol și Volnovakha din estul Ucrainei, încercuite de trupele sale.

Dar oficialii din Mariupol spun că Moscova nu respectă pe deplin această încetarea limitată a focului, iar Comitetul Internațional al Crucii Roșii a precizat că înțelege că evacuările nu vor începe sâmbătă.

Filatova a spus că Harkovul a fost bombardat și atacat în mod constant din 24 februarie, când a început invazia rusă.

Fiicele ei - Margarita, de 18 ani, și Lilly, de 4 ani - încă tresăreau la orice zgomot puternic. Soțul femeii rămăsese în urmă să lupte.

Anna Filatova a precizat că zona ei a rămas fără curent electric și conexiune la telefoanie mobilă și că în fața magazinelor alimentare erau cozi uriașe.

Filatova și fiicele ei aveau doar câte un rucsac și o geantă mică de plastic, cu gustări, iar ochii femeii s-au umplut de lacrimi pe măsura ce vorbea despre lucrurile pe care lăsaseră în urmă.

Dar era și sfidătoare. "Rușii au crezut că Harkov îi va primi. Dar noi îi urâm. Îl urâm pe Putin", a spus Filatova.

Femeia plănuia să se odihnească puțin în Liov înainte de a pleca în Polonia și, în cele din urmă, în Elveția, unde poate locui la rude.

O altă femeie, Nina Myronenko, stătea pe peronul 3 al gării cu lacrimi curgându-i pe față. „Cunoașteți vreun voluntar aici care să mă poată ajuta?”, i-a întrebat ea pe trecători, strângându-și în brațe fiul, Timofiy.

Centrala nucleară

Nina Myronenko a sosit de la Zaporizhzhia, un oraș situat pe râul Nipru, unde vineri trupele ruse au atacat cea mai mare centrală nucleară a Ucrainei, un centru de antrenament luând foc.

Incendiul a fost stins, dar temerile privind un incident nuclear au provocat panică.

Myronenko urcase într-un tren cu Timofiy și cu două trollere cu diverse bunuri. „Nu poți lua multe bagaje, pentru că atunci ocupi locul altei persoane”, a spus ea.

În timpul nopții, s-au tras focuri de armă în apropierea șinei și luminile trenului s-au stins, a povestit femeia. Pasagerilor li s-a spus să-și închidă telefoanele.

Nina Myronenko nu trebuia să facă acest lucru. În graba ei de a pleca de acasă, își uitase telefonul mobil, ceea ce îi îngreuna eforturile de a-și contacta familia și de a obține ajutor.

Femeia mai povestit că fratele ei, un voluntar din trupele de apărare, a fost rănit de schije în timpul unui atac rusesc. Soțul ei rămăsese și el în Zaporizhzhia pentru a lupta. „Dacă toată lumea pleacă, cine va proteja Ucraina?”, a spus femeia, în timp ce plângea.

Dasha Murzhy tocmai sosise de la Odesa, un oraș-port la Marea Neagră, cu cei doi băieți ai ei. Obosită și dezordonată, ea și-a tras înapoi un fiu de pe marginea platformei, apoi l-a cocoțat pe celălalt pe valiză.

Murzhy zâmbea, dar nu pentru că era fericită. „Am copii, așa că nu am voie să plâng. Trebuie să fiu optimistă pentru ei”, a mărturisit Dasha.

Foto: Profimedia Images

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
MONDEN
Valentin Sanfira la TV
11 oct.
Valentin Sanfira a vrut să își vândă casa după divorțul de Codruța Filip. De ce a renunțat la idee. „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Petre Roman și Silvia Chifiriuc
11 oct.
Ce pensie are Petre Roman la 80 de ani. „Am contribuit. Eu și acum muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD și pe membrii delegației partidului în timpul declarațiilor de presă susținute în urma consultărilor politice cu prim-ministrul desemnat Luca Niculescu, 8 octombrie 2026
06:47
Conducerea PSD se reunește pentru a decide susținerea Guvernului Luca Niculescu. Condițiile puse de social-democrați
Luca Niculescu, îmbrăcat într-un sacou negru, o cămașă albă și o cravată neagră cu buline albe, ținând mâinile apropiate de corp și în fața trunchiului, cu o foaie de hârtie în mână
06:23
Luca Niculescu continuă consultările pentru formarea Guvernului. Programul întâlnirilor de luni și data la care va fi prezentată lista miniștrilor
Ultimele știri
08:43
Reacția Andreei Raicu după afirmația făcută de Mugur Mihăescu în Parlament. „De ce dăm legi pentru femei antreprenor?”
08:28
Aeroportul din Riad, lovit din nou de rachete, la o zi după ce 12 oameni au fost uciși în același terminal. Este al patrulea atac din ultimele 5 zile
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
TRENDING
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România lovite de ploi și descărcări electrice
11 oct.
Loto 6/49 din 11 octombrie 2026. Report de peste 2,54 milioane de euro la 6/49, categoria I
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Trenulețul Roșu al Berninei, „cel mai lent expres din Europa”. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
„Cel mai lent expres din Europa”: nimeni nu se urcă în el ca să ajungă repede. Traversează Alpii, ajungând până la 2.253 de metri și leagă Italia de Elveția
Un bărbat și o femeie priviți din spate, într-o cameră albă, aproape goală. Aceștia se află în plin proces de renovare
11 oct.
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își renovează locuința și care le poate aduce cheltuieli suplimentare
Elevi în vacanța de toamnă
11 oct.
Vacanța de toamnă 2026: când au elevii primele zile libere
Casă de 15000 de euro cu teren generos, pusă în vânzare, în Serbia. Sursă foto: Blic.
11 oct.
Casa de 15.000 de euro, cu teren de 1000 mp, de la marginea unei stațiuni balneare renumite. Are izvor de apă potabilă chiar lângă proprietate
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
Un bărbat care fură un portofel din geanta unei femei
11 oct.
Doi români, prinși de polițiști în timp ce furau din geanta unei turiste un portofel cu 2.600 de euro și mai multe carduri bancare, în Florența
Nicolae Lucian Duță, fostul șef al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Analiză
11 oct.
Fostul șef CNAS Lucian Duță ar putea rămâne cu peste jumătate din șpaga de 6,3 milioane de euro. Viciul de redactare care a blocat confiscările ANAF
O tânără care numără mai multe bancnote de 200 de lei
11 oct.
Indemnizația de 3.170 de lei pe lună pentru tinerii din sistemul de protecție specială: cine sunt beneficiarii, ce acte sunt necesare și cum pot fi solicitați banii retroactiv
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?